Timișoreanul Sascha Bota a fost singurul muzician român care a cântat la...

Timișoreanul Sascha Bota a fost singurul muzician român care a cântat la încoronarea Regelui Charles

0
DISTRIBUIȚI

Artistul timișorean Sascha Bota a fost singurul muzician român care a cântat la încoronarea oficială a Regelui Charles al III-lea, care a avut loc la Londra la sfârșitul săptămânii trecute. Sasha a făcut parte din The Coronation Orchestra, o orchestră formată din membri ai diferitelor orchestre care au inclus Royal Philharmonic Orchestra, Philharmonia, English Chamber Orchestra, BBC National Orchestra of Wales și Scottish Chamber Orchestra.

Alexandru-Mihai (Sascha) Bota s-a născut la Timișoara într-o familie de muzicieni, iar cariera de muzician de cameră, solist și membru în orchestră l-a purtat în toată lumea. Sascha și-a început studiile muzicale la vârsta de cinci ani, mai întâi la vioară și apoi violă, câștigând premiul I timp de cinci ani consecutivi la Concursul pentru tineri muzicieni.


A obținut o bursă pentru a studia cu Gérard Caussé la Escuela Superior de Música Reina Sofía din Madrid și apoi și-a continuat studiile cu Thomas Riebl la Universitatea Mozarteum din Salzburg, absolvind masterul în 2008. În 2010, Sascha a studiat la Basel cu Walter Levin din cvartetul LaSalle. Sascha Bota s-a mutat la Londra în 2017, după ce a petrecut cinci ani la Sydney ca membru al Australian Chamber Orchestra. În ultimii ani, a cântat ca solist în orchestre precum Orchestra Aurora, Britten Sinfonia, London Mozart Players, Academy of Ancient Music, English Chamber Orchestra și Philharmonia Orchestra, dar și muzică de cameră cu membrii ai orchestrelor London Simphony Orchestra și St. Martin-in-the-Fields.

Chiar dacă se află de mulți ani la mii de kilometri distanță de Timișoara, e conectat la viața culturală a orașului nostru și urmărește cu atenție scena de acasă, fiind invitat să susțină adesea recitaluri. Cu câteva zile în urmă, Sascha a fost invitatul special al concertului care a marcat 40 de ani de existență a formației Bega Blues Band.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.