Zeci de migranți din Asia au încercat să treacă ilegal frontiera de...

Zeci de migranți din Asia au încercat să treacă ilegal frontiera de vest. Unde erau ascunși

0
DISTRIBUIȚI
Foto: arhivă

47 de cetăţeni din Bangladesh și Pakistan au fost găsiți ascunși în două TIR-uri de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să treacă ilegal granița pe la la Nădlac.

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat marți pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean turc de 40 de ani, aflat la volanul unui TIR, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, saci cu granule din plastic pe ruta Turcia-Polonia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, printre bunurile transportate, 24 de cetăţeni străini.

Aceștia au fost duși la sediul poliției pentru cercetări, unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh și Pakistan, cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani, intrați legal în țara noastră în baza documentelor personale.

De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, poliţiştii au controlat un mijloc de transport condus de un cetățean din Belarus, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, sticle cu apă minerală.

Într-un loc special amenajat în partea din față a semiremorcii, au fost descoperiți 23 de cetăţeni străini.


În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii au stabilit faptul că sunt cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 20 şi 46 de ani, de asemenea intrați legal în România.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.