Aproape 655.000 de euro alocaţi de CJ Timiş pentru „Agenda sportivă”. Ce...

Aproape 655.000 de euro alocaţi de CJ Timiş pentru „Agenda sportivă”. Ce cluburi primesc cei mai mulţi bani

0
DISTRIBUIȚI

Consiliul Judeţean Timiş a alocat un buget de 3,25 milioane de lei pentru finanțarea nerambursabilă a programelor din cadrul Agendei sportive, una cu punctaje foarte stricte şi reguli de obicei prohibitive pentru numeroase cluburi care vizează performanţa. Cele mai mari „hălci” le-au revenit entităţilor de drept public din mediul universitar: Universitatea de Vest şi Universitatea Politehnica.

Din suma totală, 1.950.000 lei au fost alocați pentru entitățile de drept public, în timp 1.300.000 lei revin cluburilor sportive de drept privat, în condiţiile în care dintre cele 22 de structuri sportive care au solicitat bani nerambursabili de la Consiliul Județean Timiș, 16 sunt entităţi private. Actualele rezultate, ce pot fi consultate AICI, pot fi contestate până mâine, 7 iunie.

Aşadar, cele mai mari sume, câte 544.597 lei fiecare, merg la Clubul Sportiv Universitar Politehnica Timişoara, pentru programul „Primii 100 de ani de activitate sportivă la Politehnica”, respectiv la Clubul Sportiv Universitar UVT, pentru „CSU-UVT 2023”. Ultima solicitase aproape 880.000 de lei, cel mai mult dintre toate. O sumă destul de mare a primit şi Clubul Sportiv Comuna Ghiroda şi Giarmata Vii, în condiţiile în care cluburi de fotbal profesionist nu pot beneficia de astfel de finanţări directe (ex. Ripensia sau Politehnica, care vor juca şi ele în Liga 3), galben-albaştrii, care au mai multe secţii sportive, au primit de la buget 325.000 de lei din cei 375.000 de lei solicitaţi. Alte entităţi publice care primesc bani sunt: CSM Timişoara, tot la categoria sport de performanţă, în timp ce Unirea Sânnicolau Mare şi Dudeştii Noi s-au încadrat la sportul pentru toţi. Comuna unde a fost primar actualul şef CJT primeşte totuşi cea mai mică sumă: doar 17.415 lei.

În ceea ce priveşte cluburile private, cureaua e strânsă serios.


Diferite entităţi au solicitat sume, unele mari, altele mai mici ori decente, dar ca de obicei în ultimii ani în Timiş, aceste cluburi vor trebui să se descurce pe „barba” lor pentru a-şi face în mare măsură un buget în regulă pentru performanţă, căci 15 din 16 cluburi care au cerut bani se încadrează la această categorie.

Altfel, se remarcă discrepanţa dintre suma cerută de CS Quad Club Timişoara pentru „Susținerea sportului de performanță a profesioniștilor și amatorilor în motociclismcategoria ATV, Quad și Moto”, 461.070 lei, şi cea propusă de CJT: 100.000. De fapt doar un club privat a depăşit această „barieră financiară”, Magnum VRD primind 110.000 lei pentru „Performanță și excelență în dansul sportiv național și european 2023”. ACS Floreta, cu rezultate remarcabile recent, a solicitat şi ea peste 320.000 lei, dar a primit doar 90.000 de lei. Aceeaşi sumă cu care se alege şi ASU Politehnica pentru copii şi juniori, ea solicitase doar cu vreo două mii de euro mai mult.

Nu demult consilierii judeţeni s-au certat între ei, mulţi dintre ei având probleme în a înţelege de ce iniţiative asemănătoare au căzut în anii trecuţi, pentru simplul fapt că cluburile sportive funcţionează de regulă în cadrul unor federaţii slab organizate şi le este greu să prevadă unele lucruri din viitorul apropiat. Un alt aspect e că de obicei competiţiie au calendar toamnă-primăvară iar bugetele stabilite de autorităţi prevăd cheltuirea banilor într-un an calendaristic.

„Mișcarea sportivă trebuie încurajată la nivel de autorități, fapt pentru care Consiliul Județean Timiș acordă o importanță deosebită acestui sector. Tinerii au nevoie de o motivație în plus pentru a practica sportul atât la nivel de masă, pentru un stil de viață sănătos, cât și pentru obținerea unor performanțe care să contribuie la promovarea județului. Vom continua să fim alături de structurile sportive și să sprijinim programele care sunt atractive pentru tinerii din județul Timiș”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, despre „Agenda sportivă”.

Primăria Timişoara a locat la începutul anului pentru cele trei secţii (handbal, baschet, rugby) mari şi late ale SCM Timişoara nu mai puţin de 3 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.