Cod galben de instabilitate atmosferică şi caniculă în vestul ţării

Cod galben de instabilitate atmosferică şi caniculă în vestul ţării

0
DISTRIBUIȚI

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în special la munte, în 26 de județe, dar şi o informare de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru mai multe zone.

Potrivit ANM, joi, între orele 11.00 – 22.00, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în zona de munte. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină.


În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

Începând de vineri seară (23 iunie) instabilitatea atmosferică se va accentua dinspre regiunile vestice și va cuprinde toată țara.

Județele vizate sunt Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău.

În paralel, joi, vineri și sâmbătă, disconfortul termic va fi ridicat, joi (22 iunie) în regiunile vestice și sud-vestice, vineri în toate zonele de câmpie și pe arii restrânse în cele deluroase, iar sâmbătă cu precădere în sud și est, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 36 de grade, iar la câmpie va fi caniculă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.