Grav accident de circulaţie în această după amiază, pe DN 57, în judeţul Caraş-Severin.
Un autoturism a ajuns în afara carosabilului la ieşirea din Grădinari spre Comorâşte iar cei doi ocupanţi ai maşinii au fost răniţi, una dintre victime fiind încarcerată.
Pompierii din Oravița au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La fața locului au fost prezente și echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, precum și din cadrul IPJ Caraş. În urma accidentului au rezultat două victime, ambele de sex masculin, dintre care una încarcerată, iar cea de-a doua s-a autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție.
Victima încarcerată a fost extrasă de pompieri, în stare de conștiență și predată echipajului SAJ, în vederea transportării la spital. Cea de-a doua victimă a fost transportată la spital de către ambulanța SMURD.