În ședința de consiliu județean care a avut loc astăzi, consilierii au aprobat un proiect de hotărâre pentru finanțarea nerambursabilă, din fonduri publice, a spitalelor publice aflate în subordinea administrației județene, banii acordați urmând a fi folosiți doar pentru cumpărarea de echipamente medicale.
Suma totală în acest an se ridică la 1 milion de lei și a fost împărțită, în baza unor proiecte depuse de către unitățile sanitare.
Spitalul opășenesc „Dr. Karl Diel” in Jimbolia va primi 273.647,31 lei, spitalul opreșenesc din Sânnicolau Mare 179.925,43 lei, cel din Deta 71.815,59 lei iar cel din Făget, 122.440,26 lei. Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara îi revin 157.732,02 lei iar Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj, 194.439,39 lei.
Președintele CJT, Alin Nica, a precizat că va sprijini spitalele din județ pentru ca toți locuitorii județului să poată avea acces la servicii medicale de calitate, la care vor putea contribui noile echipamente medicale.
Finanțarea se face în condițiile și cu respectarea procedurilor și a contractului-cadru, aprobate prin hotărâre a Consiliului Județean Timiș. Spitalele publice vor înainta documente justificative, conform ghidului, pentru cheltuielile efectuate din sumele alocate, iar decontarea se va realiza pe bază de acte doveditoare.