Formația Cargo va susține un concert alături de orchestra simfonică și corul...

Formația Cargo va susține un concert alături de orchestra simfonică și corul academic ale Filarmonicii din Arad

0
DISTRIBUIȚI

Joi, 29 iunie, de la ora 20, pe scena special amenajată a Ștrandului Neptun din Arad, orchestra simfonică și corul academic ale Filarmonicii din Arad, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu, vor concerta în proiectul ce îmbină muzica clasică cu muzica rock, sub denumirea sugestivă, Cargo-Clasic! Proiectul a fost inițiat în anul 2022 și a avut premiera în cadrul evenimentului cultural – filantropic Balul Comunității Arădene.

Formația Cargo, orchestra simfonică și corul academic pregătit de Robert Daniel Rădoiaș, vor interpreta în versiuni simfonice sau vocal simfonice, semnate de Marius Hristescu, titluri lansate și consacrate de-a lungul timpului.


Îndrăgite de fanii muzicii rock, Mama, Ploaia, Sanctus, Ielele, Doi pași în urma ta, Nu pot trăi fără tine, sunt doar câteva dintre promisiunile acestei mult așteptate întâlniri. Intrarea este liberă, iar accesul se va face dinspre Podul Decebal – Zona Parcării.

Vă reamintim că la începutul acestei luni, trupa Cargo a susținut un concert extraordinar la Timișoara, la Cazarma U, în cadrul căruia solistul Adrian Igrișan și-a serbat ziua de naștere pe scenă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.