Fragmente din istoria transportului public local, în expoziție la Timișoara (foto)

Fragmente din istoria transportului public local, în expoziție la Timișoara (foto)

0
DISTRIBUIȚI

Cu ocazia aniversării a 154 de ani de transport public în orașul de pe Bega, Societatea de Transport Public Timișoara a scos pe străzi fragmente din istoria transportului în comun local.

Astfel, începând cu data de 28 iunie, Timișoara va găzdui o expoziție de tramvaie istorice și de patrimoniu în zona centrală, respectiv în Piața Unirii, Piața Libertății și Piața Traian.

„Ne propunem să oferim publicului larg o oportunitate de a călători înapoi în timp și de a (re)descoperi începuturile și evoluția transportului public din Timișoara. Expoziția, pe care intenționăm sa o desfășurăm până la finalul lunii septembrie, prezintă o colecție de tramvaie istorice restaurate și conservate cu grijă de către colegii din cadrul secției Transport Tramvaie. Vizitatorii vor avea șansa să admire modele rare, unele dintre ele datând chiar din perioada de început a transportului public din Timișoara. În Piața Unirii vor fi expuse două tramvaie: vagonul platformă de tip GP, cel mai vechi tramvai din patrimoniul societății noastre, fabricat în 1902, și tramvaiele «gemene», datând din 1927”, a transmis STPT.

De asemenea, societatea de transport intenționează, împreună cu instituții partenere, să organizeze mici concerte pe tramvaiul platformă din Piața Unirii în fiecare sâmbătă seara, fiind pregătite ș alte surprize. Intenția este ca acest tramvai platformă „să fie o constantă anuală în Piața Unirii”, ca scenă pentru evenimente culturale locale.

Piața Libertății va găzdui, începând cu data de 8 iulie,  un tramvai electric austriac fabricat în 1960, unic pe teritoriul României, și un tramvai „Timiș 1”, construit în 1962 la Întreprinderea de Tramvaie Timișoara (ITT).

Încă din acest weekend, pe linia refugiu din Piața Libertății vor fi expuse alternativ vagonul  tramvai tras de cai, o piesă unicat în România, și un tramvai electric de tip EP V54, parte a unui lot de tramvaie construite de către Uzinele „Electroputere” Craiova între 1955-1959.

Tot pentru a marca 154 de ani de când primul tramvai tras de cai a circulat pe linia amenajată din Timișoara, intenționăm organizarea unei curse cu acest model de tramvai pentru elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale și internaționale.

În cazul Pieței Traian, propunem o premieră în Timișoara: un tramvai Wegmann modificat în atelierele STPT și transformat în tramvai interactiv, de tip cafenea (unde se vor comercializa băuturi non-alcoolice), care va aduce un plus de valoare zonei.

„Ne dorim ca, prin acest eveniment, să celebrăm istoria și moștenirea orașului și să familiarizăm comunitatea cu evoluția transportului public local.


Expoziția tramvaielor de patrimoniu se conturează a fi o atracție turistică deosebită și o experiență memorabilă pentru toți participanții. Mulțumim partenerilor noștri în acest proiect pentru profesionalism și deschidere: Muzeul Național al Banatului și Direcția pentru Cultură a județului Timiș, Primăria Municipiului Timișoara”, a mai transmis STPT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.