Incendiu la etajul al patrulea al unui bloc. Locatarul cu probleme locomotorii...

Incendiu la etajul al patrulea al unui bloc. Locatarul cu probleme locomotorii a fost evacuat de vecini

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

În această după amiază, pompierii militari hunedoreni au fost solicitați pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul al patrulea al unui bloc de pe strada Vișinilor din Petroșani.

„La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, autospeciala de lucru la înălțime și un echipaj SMURD.


Proprietarul locuinței, un bărbat cu probleme locomotorii, a fost evacuat de către vecini, care au încercat să asigure și prima intervenție la locul evenimentului până la sosirea echipajelor operative. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta la mobilier, textile și izolația interioară din polistiren a unei camere, cu mari degajări de fum toxic și cu posibilitatea de extindere la întreaga locuință și la apartamentele alăturate. Incendiul a fost stins cu promptitudine, în limitele găsite, fără a se impune evacuarea altor locatari și fără a exista persoane care să necesite asistență medicală”, a transmis ISU Hunedoara.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost „utilizarea instalației electrice cu defecțiuni”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.