Colterm a anunţat defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare a Timişoarei. Astfel, apa caldă e întreruptă azi, până la ora 16 la următoarele puncte termice: 20, 71, 72, 73, 74, 74A, 75, STPT, Aquatim – sediu secundar (str. Baader), Spitalul Victor Babeș și la Institutul de Boli Cardiovasculare.
Sunt afectați consumatorii arondați străzilor: Baader, Drăgășani, Golescu, Înfrățirii, Take Ionescu, Virtuții, Tapia, Dorobanților, Lugojului, Renașterii, Simion Bărnuțiu, Telegrafului, Topologului, Tibiscum, Basel, Geneva, Lorena, Samuel Micu, Zurich, M.
Kogălniceanu, Viorelelor, George Bacovia, Alex. Miletici, Ovidiu, Eugen Pop, Cornel Lazăr, Intrarea Zoltan Kodaly, Valea Behelei, în total un număr de 204 branșamente.
Altfel, Aquatim a anunţat că apa e întreruptă până la ora 15, pentru remedierea unor avarii, pe străzile Perlei, George Stephenson, din Timişoara, precum și în localităţile Sânmihaiu Român, Carani și Covaci. De asemenea, apa e întreruptă şi la Giarmata, deoarece continuă lucrările de spălare a rezervorului de înmagazinare și a rețelei de distribuție până la aceeaşi oră.