În a doua jumătate a săptămânii, poliţiştii rutieri din Timiş au efectuat o razie de proporţie pe principalele artere ale judeţului. În urma acţiunilor au fost acordate nu mai puţin de 844 de amenzi, în valoare totală de peste 200 de mii de lei.
De joi până sâmbătă, inclusiv, politistii birourilor și formațiunilor rutiere sub coordonarea Serviciului Rutier Timiș au desfasurat acțiuni de tip „Blitz” pentru combaterea infracţiunilor din trafic şi nu numai.
850 de autovehicule au fost controlate și au fost aplicate 844 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 200.000 de lei.
Dintre acestea, 506 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Au fost reținute 63 de permise de conducere, dintre care 31 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, două pentru efectuarea depășirilor neregulamentare, trei pentru conducere sub influența alcoolului, nouă pentru neacordare de prioritate pietonilor și restul pentru alte abateri.
Au fost retrase 11 certificate de înmatriculare. Totodată, polițiștii au constatat și şapte infracțiuni (1-conducerea unui autovehicul neînmatriculat, 3-conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, 2-conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, 1-conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive).
Polițiștii au acționat pe principalele artere din județul Timiș, iar aceste activități vor continua pentru prevenirea și combaterea nerespectării normelor rutiere.