Procurorii DIICOT Timișoara au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui bărbat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. Bărbatul a ridicat, cu un buletin fals, un compresor de aer trimis prin poștă din Spania, în care era ascunsă o cantitate importantă de droguri.
„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul Antidrog au prins în flagrant inculpatul în timp ce prelua, cu ajutorul unui document de identitate fals, un colet ce conținea droguri de risc.
Coletul, expediat din Spania prin intermediul unei firme de curierat, conținea cantitatea de 5,5 kilograme canabis, ambalată în opt pungi vidate, ascunse în rezervorul unui compresor de aer. La data de 22 iunie 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Regionale Vamale Timișoara”, a transmis DIICOT.