Bilanț turistic pentru prima jumătate a anului, în Capitala Europeană a Culturii....

Bilanț turistic pentru prima jumătate a anului, în Capitala Europeană a Culturii. Cum a evoluat numărul vizitatorilor

0
DISTRIBUIȚI

Alianța pentru Turism, o platformă care reunește mai multe organizații cu profil turistic și dorește o coagulare a acestei industrii extrem de diversificate, cu păreri divergente, s-a reunit astăzi la Timișoara, pentru un bilanț al evenimentelor culturale și turistice din prima jumătate de an a Capitalei Europene a Culturii, dar  și pentru a aborda teme de interes major din industria turismului și economia românească în ansamblu.

Simion Giurcă, președintele Asociației pentru Promovarea Timișoarei, a prezentat un bilanț al primelor șase luni, în care orașul a fost vizitat de aproximativ 175.000 – 180.000 de turiști. S-a înregistrat și o creștere a gradului de ocupare a spațiilor de cazare, care totalizează în momentul de față 5.000 de locuri omologate, de la 27,3% la 36,4%, un procent peste media pe țară, iar dintre turiștii străini, pe primele două locuri se află cei din Germania și Austria. Mulți sunt informați cu privire la programul evenimentelor iar alții au fost curioși să viziteze toate cele trei capitale culturale din acest an, Timișoara fiind pe primul loc în ordinea preferințelor. S-au remarcat însă și numeroase grupuri venite din țări asiatice, precum Coreea de Sud sau India, mulți veniți cu vase de croazieră, care au vizitat și Timișoara, precum și mulți vizitatori din Serbia.

Pentru cel de-al doilea semestru al anului, așteptările sunt mai mari, se așteaptă o creștere a numărului turiștilor, mai ales a celor care petrec mai mult de o zi în oraș, și se estimează ca până la sfârșitul anului să se atingă cifra de 500.000 de vizitatori,  însă nicidecum milionul de turiști anticipat de municipalitate. Se dorește, însă, o menținere a interesului turistic în următorii ani, așa cum s-a întâmplat la Sibiu, care, după ce a deținut titlul de Capitală culturală, a continuat să ofere evenimente de calitate care au atras turiștii. Simion Giurcă a precizat că Timișoara a fost nominalizată și în presa internațională ca o destinație care merită vizitată, și chiar dacă turismul de afaceri rămâne o componentă importantă, se dorește creșterea aportului Timișoarei la dezvoltarea turismului românesc și cu alte oferte.


Dumitru Luca, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, a subliniat importanța modului încare va fi monitorizat orașul în anii următori, pentru a profita cât mai mult de titlul de capitală culturală pe care îl deține acum.

Simona Constantinescu, președintele Federației Industriei Hoteliere din România, a menționat câteva atracții remarcabile în măsură să atragă un număr mare de turiști, precum viitoarea expoziție dedicată lui Brâncuși sau o secțiune a festivalului George Enescu, dar astfel de evenimente au nevoie de o promovare pe măsură iar un număr mai mare de turiști ar duce și la o deavoltare a întregului sector HoReCa. Deocamdată, reprezentanții HoReCa veniți din alte orașe sunt de părere că Timișoara, ca destinație turistică, nu se bucură de o promovare pe măsură, și nici măcar cei din alte orașe ale României nu cunosc oferta capitalei culturale.

Reprezentanții organizațiilor de turism au precizat că turismul trebuie să beneficieze și de sprijinul financiar al autorităților pentru diverse oportunități menite să dezvolte această ramură economică, mai ales că investițiile în cultură își arată rezultatele în câțiva ani, banii reîntorcându-se într-un procent considerabil la  buget. Pe de altă parte, impactul ofertei turistice este unul pozitiv nu numai asupra vizitatorilor ci și al localnicilor mai ales dacă pachetele de servicii oferite se adresează și acestora.Totodată, se fac demersuri pentru ca APT să devină o societate de utilitate publică, pentru a putea beneficia de taxa de turism, ce ar urma să fie folosită mai ales mai ales pentru promovare.

În opinia celor din industria turismului, angajații din ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului care se ocupă de acest domeniu trebuie să-i cunoască foarte bine nevoile, până în prezent, rezultatele nefiind cele așteptate. Creșterea de taxe preconizată în domeniul HoReCa nu este nici ea văzută cu ochi buni, deoarece ar duce la o concurență dezavantajoasă cu celelalte țări din regiune, scutirile de care au beneficiat până acum nefiind considerate niște facilități ci niște stimultente menite să dezvolte această ramură economică așa cum s-a întâmplat și cu sectorul de tehnologie a informației. Dragoș Anastasiu, vicepreședinte FIHR și purtător de cuvânt al APT, a sugerat chiar că guvernul ar trebui să fie preocupat mai degrabă de risipa care se face cu banii de la buget pentru plata numeroaselor sporuri sau pentru salariații unor agenții care nu și-au dovedit utilitatea, căci o creștere a TVA în turism, care ar duce atât la creșterea prețurilor cât și a evaziunii fiscale, ar avea drept urmare scăderea consumului iar câștigul la buget ar fi inexistent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.