
CSC Dumbrăviţa a înregistrat ieri al doilea eşec din cele trei teste disputate în această vară. A fost 0-2 cu proaspăta divizionară secundă Corvinul Hunedoara, pe terenul „corbilor”, timişenii acuzând oboseala acumulată în cantonament. Cosmin Stan a folosit nume noi şi în acest joc.
După 9-1 cu Ciacova şi 0-1 cu CFR Cluj, elevii lui Cosmin Stan au jucat ieri cu o colegă de eşalon din ediţia următoare a Ligii 2. Ambele goluri s-au marcat în prima parte. Dumbrăviţa a avut o primă ocazie în minutul 10, fază la care Zaluschi a trimis peste transversală din poziţie bună, dar gazdele au deschis scorul în min. 16 prin Marius Lupu, care a înscris cu un „cap” în urma unui corner. 2-0 a devenit scorul din minutul 30, atunci când căpitanul Alexandru Neacșa l-a învins pe Trifon cu un șut de la 16 metri. În partea secundă dumbrăviţenii au trimis o altă echipă în teren. Oaspeţii au avut şi o bară, prin Tismonar (min. 54) iar în ciuda altor ocazii de ambele părţi scorul a rămas neschimbat.
Următorul amical al Dumbrăviţei va fi sâmbătă, 8 iulie, la încheierea stagiului centralizat, cu o deplasare peste graniţă de această dată, în Ungaria, pentru jocul cu Szeged-Csanad Grosics Akademia (L2).
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Roman (46, Blaga) – Iacob, Pop (66, A. Nicolae), Elton (77, S. Ion), Manolache – Lupu (87, Pocioian), Neacșa (cpt.) (60, D. Ciurel), Hrezdac (46, Mitran), Antonov (46, Chindriș) – Pîrvulescu (81, Lupușor), Coman (60, Hergheligiu).
CSC Dumbrăvița (antrenor Cosmin Stan): prima repriză: Trifon – Gîsă, Tănase, Zurbagiu (cpt.) – Sofran, Ristin, A. Toroc. Salhi, Jorz – Zaluschi, Plokhotnyuk. repriza a doua: P. Toroc – Băluțoiu, Lalic, Moțiu – Bălașa, Olaru, Tismonar, Martinov, Ghinescu (cpt.) (72, Amariei) – Mancaș, Paulevici.
„Suntem în mijlocul cantonamentului, acuzăm o stare acută de oboseală în momentul de față. De aceea am și preferat să împărțim lotul în două, să alcătuim două echipe cât de cât echilibrate, pentru ca niciun jucător să nu evolueze mai mult de 45 de minute. Sunt încărcați și au acuzat starea de oboseală începând cu antrenamentele de ieri, chiar am avut și niște probleme medicale. Mă bucur că au făcut efort, chiar dacă nu ne-a ieșit mai nimic astăzi, cu excepția loviturii libere a lui Tismonar, foarte bine bătută de altfel. În rest, n-am reușit să ținem de minge, n-am reușit să ajungem la poarta adversă, dar având în vedere că până acum nu am lucrat deloc tehnico-tactic, ci doar pe parte fizică, eu consider că suntem în grafic.
Ne-am străduit, cât am putut am realizat astăzi. Probabil că de săptămâna viitoare, când vom începe să facem și antrenamente tehnico-tactice, vom regla și aspectele de joc. Corvinul mi-a lăsat o impresie foarte bună, o echipă preocupată să joace, cu individualități foarte bune. Pasează, ajunge destul de repede la poarta adversă. Pe scurt, o echipă bună, care cred că va face un sezon foarte bun de Liga a II-a. Cred că va fi una dintre surprizele campionatului… Condiții foarte bune. Un cantonament reușit până în momentul de față, sperăm ca așa să fie și ultimele trei zile, să nu avem parte de accidentări, pentru că e foarte importantă continuitatea în pregătiri. Din nefericire, avem două probleme medicale mai urâte, la Curea și Neag, care nu au jucat astăzi și probabil nu o vor face până la finalul cantonamentului”, a declarat Cosmin Stan, tehnicianul dumbrăviţenilor care sunt cantonaţi la Sântămăria-Orlea (jud. Hunedoara).
Ristin titular, Bălaşa şi Lalic în repriza secundă. Bura-Koţ „dispărut”
Dumbrăviţa a folosit jucători noi şi ieri. Astfel, mijlocaşul Răzvan Ristin (n. 2005) a sosit sub formă de împrumut de la UTA şi a jucat în prima repriză. În partea secundă au fost pe teren Nenad Lalic, fundaşul sârb de 24 de ani care a jucat pentru Ripensia în ultimii ani, şi Răzvan Bălaşa, junior care evoluează în banda dreaptă şi e în probe de la ACSO Filiaşi.
„Lalic vine după o perioadă lungă în care nu a evoluat. Chiar mi-a zis acum, când am încheiat meciu, «Mult, Profe, pentru mine 45 de minute!». Bine că nu s-a accidentat, am riscat un pic cu el că l-am ținut în teren o repriză întreagă, dar mă bucur că a dus-o pe picioare. Încetul cu încetul, îl vom pune pe picioare, pentru că e mare nevoie de el. Ristin trebuie să se obișnuiască cu grupul, cu clubul nostru, cu filosofia noastră, cu ideile noastre de joc. Probabil fiind tânăr se va obișnui un pic mai greu, dar e un copil talentat, în care eu am mare încredere și care are șanse mari să joace titulari. Fundașul dreapta Bălașa a fost în probe, un copil care are calitate dar cred că încă nu poate juca la nivelul Ligii a II-a și vom renunța la el. Încă mai așteptăm jucători de 2005, plus încă un jucător de atac și poate încă un fundaș central. Cam astea sunt posturile unde mai avem nevoie de întăriri. Sperăm ca dacă nu săptămâna aceasta, în cea de după cantonament să mai reușim câteva transferuri. La atacant și la fundași centrali căutăm jucători cu experiență, e clar. Avem mai multe piste și încercăm să aducem jucători în limita bugetului nostru”, a spus Cosmin Stan.
Plokhotnyuk (Slatina), Mancaş (Ghiroda), Sofran, P. Toroc (ambii Ripensia) şi Băluţoiu (LPS Banatul) erau numele noi de sub comanda lui Stan înaintea acestui joc.
O situaţie mai puţin obişnuită e dispariţia din lotul Dumbrăviţei a fundaşului central Sebastian Bura-Koţ, titular în 12 din 13 jocuri în care a evoluat în stagiunea trecută de Liga 2 pentru Dumbrăviţa, acesta nu a mai dat niciun semn clubului şi şi-a terminat contractul pe 30 iunie. Dacă semna prelungirea el urma probabil să fie împrumutat.