Incendiu la o stână cu o sută de oi, în Banat. Pompierii...

Incendiu la o stână cu o sută de oi, în Banat. Pompierii s-au luptat două ore cu flăcările

0
DISTRIBUIȚI

Pompierii din Oraviţa au intervenit ieri la o stână din satul Macovişte, judeţul Caraş-Severin, pentru stingerea unui incendiu. Circa o sută de oi au fost evacuate de urgenţă înainte de sosirea salvatorilor.

Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Oravița au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.


De asemenea, s-a deplasat în sprijin și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ciuchici.

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără la una din anexe, pe o suprafață de aproximativ 40 mp, cu risc de propagare la saivanul aflat în apropiere. În momentul izbucnirii incendiului, în saivan se aflau aproximativ 100 de oi, care au fost evacuate în siguranță, de către vecini, până la sosirea salvatorilor.

În interiorul anexei a fost identificată o butelie, care a fost extrasă în siguranță. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie lichidat în limitele găsite, după a luptă de aproximativ două ore cu flăcările, înainte de a se extinde la obiectivele aflate în proximitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.