Ministrul Transporturilor, noutăți despre proiectele de infrastructură din vestul țării. Grideanu, optimist...

Ministrul Transporturilor, noutăți despre proiectele de infrastructură din vestul țării. Grideanu, optimist pentru centura de sud a Timișoarei

0
DISTRIBUIȚI

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut astăzi, la Timișoara, „sumarul” proiectelor de infrastructură din zona de vest a țării. Printre altele, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru centura de sud a Timișoarei, astfel că lucrările ar trebui să fie gata în maxim un an. Ministrul, însă, este optimist că proiectul va fi finalizat înainte de termen, lăudând firma care a primit în grijă șantierul, una care a contractat numeroase lucrări în mandatul său.

„A fost emis ordinul de începere a lucrărilor la Centura Sud. Aici lucrează UMB, după cum știți, o firmă serioasă. De luni vor face organizarea de șantier și cel mai probabil vor intra săptămâna viitoare în forță, așa cum îi știm. Termenul este de 12 luni, dar sunt convins că va fi redus spre jumătate, șapte-opt luni, maximum”, a declarat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a mai spus că se așteaptă ca în următoarele două săptămâni să fie gata proiectarea pentru ultimul lot rămas din „autostrada vestului”, secțiunea Marginea – Holdea de pe A1, deși termenul din contract este noiembrie 2023.


Tot atunci are termen și studiul de fezabilitate pentru deja legendara autostradă Timișoara – Moravița.

Grideanu a vorbit și despre stadiul „birocrației” pentru un proiect major de infrastructură feroviară, reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad. Astfel, proiectarea pentru lotul 2, calea ferată Lugoj – Timișoara Est este aproape de finalizare, iar calea Ferată Ronaț Triaj – Arad (lotul 4) ar trebui să intre în execuție în luna august.

În plus, ministrul a mai anunțat că săptămâna viitoare va fi lansată licitația pentru calea ferată care va asigura legătura între Gara Timișoara Est și Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.