p>
Primul eveniment din seria „District Sonor Soundscape“ din acest an a adus la sfârșitul săptămânii trecute la Anturaj în Timișoara o serie de recitaluri din zone stilistice diverse, cei care au asigurat fundalul sonor al celor trei seri fiind Bosquito, The Mono Jacks, Nightlosers, Fără Filtru, The Case, Louis King și DJ Zoleevee.
Timișorenii de la Fără Filtru au deschis seara de vineri cu o porție de rock/pop de bună calitate etalată de către muzicienii care chiar în aceste zile înregistrează câteva melodii pentru albumul lor de debut Politic Incorect și care au reușit să beneficieze de aplauzele sincere ale publicului. La fel ca și cu ocazia aparițiilor lor anterioare și de această dată membrii trupei Bosquito au creat o atmosferă încendiară în cadrul evenimentului desfășurat pe malul Begăi, iar încă de la prima lor piesă „Explozie solară“, spectatorii au cântat alături de ei fiecare vers. Din playlistul serii n-au lipsit piese ca „Pepita“, „Două mâini“ sau „Babylon“, iar după recitalul lor solistul Radu Almășan, îmbrăcat cu un tricou Nirvana, a semnat și s-a fotografiat alături de colegii săi cu publicul, mai bine de o oră!
Seara de sâmbătă a fost deschisă de către membrii formației The Case, care au colorat atmosfera cu riff-uri energice de chitară și picături de electro/pop melodice. Cei de la The Mono Jacks, care nu cu mult timp în urmă au susținut un recital cu intrarea liberă la Shopping City Center, au reușit și de această dată să fie la înălțimea așteptărilor publicului, iar bisurile de rigoare au demonstrat încă o dată dacă mai era cazul că trupa care îl are ca solist pe Doru Trascău are „lipici“ la publicul local.
Supranumit „Regele blues-ului rockabilly,“, australianul Luis King a deschis seara de duminică într-un mare fel, iar cei de la Nightlosers au pus la cale un spectacol în care urechile spectatorilor au fost invadate în cel mai plăcut mod cu putinţă, printr-un amestec în care instrumentele tradiționale au făcut casă bună cu chitările blues, vocea distinctă a solistului
Hanno Höfer sau „nebuniile“ executate de Jimi El Laco și Claudiu Purcărin (Nașu) la tobe…și lângă ele. Concertele celor de la Nightlosers sunt cât se poate de interesante și remarcabile atât pentru originalitatea cu care muzicienii tratează cover-urile. (pentru că ici- colo când te aștepți mai puțin ai parte de frânturi de piese cunoscute) cât și pentru energia și pofta de cântat pe care o emană fiecare muzician de pe scenă. Umorul de bun gust etalat de Nightlosers a fost exemplificat și la finalul concertului de la Timișoara, unde solistul Hanno s-a prezentat ca fiind un fost traficant de Vegeta pe relația Timișoara – București…
Dincolo de momentele muzicale la fața locului spectatorii au avut parte de o serie de alte activități interesante. Printre acestea s-a numărat un workshop pus la cale de Timișoara Tattoo – organizatorii celui mai mare eveniment dedicat tatuajelor din zona noastră care a avut loc în luna aprilie a acestui an la Iulius Congress Hall – și care de această dată a cuprins o sesiune de tatuaje realizate pe fake skin, acțiunea având parte de un succes deosebit. De mare efect au fost și caricaturile realizate de artistul maghiar Akos Molnar (Hi event Production) realizate atât artiștilor care au cântat pe scenă cât și în cadrul unei sesiuni speciale în cadrul căreia câțiva spectatori norocoși s-au ales și ei cu caricaturi imaginate de către artistul digital din țara vecină.
Următoarele evenimente sub umbrela District Sonor Soundscape vor avea loc în perioada 18 – 20 august și 1 – 3 septembrie, în locații pe malurile Canalului Bega. Proiectul face parte din Programul Cultural Național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul BEGA, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
Foto: Facebook / District Sonor