Formația timișoreană Pandora a susținut la sfârșitul săptămânii trecute un concert extraordinar în cadrul celei de-a doua ediții a evenimentului Motors Rock, care a avut loc în zona stadionului Foresta din Bocșa, iar una din piesele trupei a fost interpretată alături de Rozalia Pataki, Născută în anul 1987 la Reşiţa, Rozalia Pataki a început studiul harpei la vârsta de zece ani, în cadrul Colegiului Naţional de Artă “Ion Vidu” din Timişoara, cu prof. Stella Dinulescu, de a cărei îndrumare a beneficiat inclusiv pe parcursul studiilor universitare finalizate la Facultatea de Muzică – Universitatea de Vest din Timişoara.
„În urmă cu ceva timp, pe la începutul anului, ocupându-mă cu organizări evenimente, la un moment dat într-una din sălile la care lucram pentru o nuntă, a intrat o fătucă micuță, gravidă, cu un zâmbet larg și permanent și ajutată de soțul ei, și-a montat o harpă pentru un moment din cadrul nunții. Pentru mine harpa era până atunci o bucată de pian vertical. Atât. În timp ce lucram m-i s-a zbârlit părul pe mine și nu știam de ce. Mi-am dat seama că Rozalia făcea probe de sunet pe instalația din sală. A început să cânte „Nothing else matters” – Metallica. Atunci mi-a încolțit ideea de o colaborare. Când am pus la punct detaliile pentru concertul de la Bocșa care a fost un parteneriat între Primărie, Casă de Cultură și cu sprijinul celor de la MC Trust Bocșa, mă aflăm în birou la Dan Liu, directorul Casei de cultură Bocșa. Este un om cu o cultură vastă, cu care ai ce vorbi și personal am dezvoltat cu el o relație foarte frumoasă. Ne-am apucat să povestim despre mișcarea culturală din Bocșa. Mai ales că Adrian Nițulescu, basistul Pandora a cântat o perioadă destul de lungă cu oameni din Bocșa. Inevitabil am ajuns să ne lăudăm unul altuia cu o cunoștință comună: Rozalia Pataky. În timp ce povesteam mie m-i se învârteau în cap niște cuvinte de care nu am reușit să mai scap: Rozalia – Harpă – Colaborare – Pandora – Baladă. În secunda 2 a început să plutească deasupra colegilor din Pandora o întrebare: „Oare cum ar fi piesa „Aș vrea să fiu” cu o harpă, cu un „pian vertical”. Cred că la toți 5 ne suna în cap cum va ieși până la urmă și am hotărât că facem treaba asta. Piesăa principala din colaborare, adică Rozalia, a acceptat din prima. Probabil a fost și pentru ea o provocare.Spun provovare pentru că Rozalia Pataky este angajată Filarmonicii „Oltenia” – Craiova. Este un om cu studii muzicale sănătoase. Notistă cu alte cuvinte. În afară de Dragoș Moldovan și Sergiu Nadaban care au și ei studii în domeniu… noi cântăm cum simțim, adică rock.
Dar până la urmă cred că provocarea a fost pentru ambele „tabere”. Între timp familia Pataky s-a mărit cu un băiețel minunat, Andrei, drept pentru care în formula de 6 am repetat o singură dată înainte de concert. Nu cred că este foarte simplu să faci asta cu un copilaș de 6 luni acasă, mai ales mamă fiind. Dar nu s-a pus niciodată problema că nu va ieși bine. Rozalia a venit super pregătită cu idei proprii și o abordare personală a piesei“, spune Adrian Șamanțu „Shimmy“, din partea trupei Pandora.
Trupa timișoreană Pandora a revenit în fața publicului în acest an. Formația a luat naștere la sfârșitul anului 2010 și după primul concert susținut în luna mai a anului următor a avut parte de o recunoaștere din partea amatorilor de rock, find invitată să susțînă o serie de recitaluri în cadrul unor evenimente de prestigiu. „Unul dintre concertele memorabile susținute de cei de la Pandora a avut loc în luna noiembrie a anului 2015, în Parcul Rozelor, unde a avut loc un eveniment de ajutorare a victimielor de la Colectiv.
„Concertul de la Bocșa a fost foarte bun. Publicul, deși foarte puțini știau formația și piesele…a cântat mai tare că noi! Concertul având loc cumva în cadrul Zilelor Bocșei în paralel cu Aniversarea MC Trust, am mizat pe treaba că momentul baladei, harpă (instrument ce nu se vede des la o formație heavy metal), va „lovi” plăcut cel puțîn partea de public neascultător de rock. Surpriză a fost maximă pentru toată lumea când toți oamenii, ascultători de rock sau nu, au gustat din plin și aplaudat lung și tare, să-i spun așa „experimentul” Pandora – Rozalia Pataky. Cel puțin pentru noi a fost o premieră și cred că și pentru Rozalia. Emoții? Cât China! În ce privește Pandora, ne-am gândit să lansăm o piesă nouă, în funcție de timpul fiecăruia. O să încercăm să ajungem cât mai des în fața publicului. Am devenit și noi puțîn mai serioși, mai maturi iar la concertele care vor urmă n-o să se facă rabat la calitate. Mai bine mai puține și gândite într-un mare fel decât pe bandă rulantă și … e bine așa. Cu siguranță o să încercăm și mai multe colaborări. Avem două balade. Dacă la prima am adus un pian, care nu e mare lucru, nu suntem prima formație care cânta cu pian, dar pentru noi și la ce cântăm a fost o premieră, pe a doua am colorat-o cu o harpă. CIne știe ce viori mai apar pe scenă? Personal tot timpul mi-am dorit o piesă rock, heavy cu un solo de saxofon de exemplu. Pian, harpă, sax sau orice instrument „clasic” ar fi o idee. Dar toate la timpul lor“, spune Shimmy.