Amenzi de peste 4.000 de euro în urma unei razii în Timiş....

Amenzi de peste 4.000 de euro în urma unei razii în Timiş. Câte sancţiuni au fost date în primele zile ale minivacanţei

0
DISTRIBUIȚI

În primele două zile ale minivacanţei de Sf. Maria, polițiștii din Lugoj și Sânnicolau Mare, împreună cu jandarmii au efectuat o razie în zonele de competenţă. 396 de persoane au fost legitimate și 310 autoturisme controlate.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 19.800 de lei. Totodată au fost reținute în vederea suspendării patru permise de conducere și au fost retrase trei certificate de înmatriculare.

În trafic au fost verificate 63 de persoane cu aparatul alcooltest, iar alte nouă cu cel drugtest.


În cadrul acțiunii, polițiștii au depistat în municipiul Lugoj opt cetățeni străini, care aveau asupra lor documente valabile pe teritoriul României. De asemenea, au fost constatate patru infracțiuni la regimul rutier.

Vineri seara poliţiştii din Sânnicolau Mare şi cei ai Secției 11 Poliție Rurală Sânnicolau Mare au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 54 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Comloșu Mare. În urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au stabilit că autoturismul avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false și era radiat din circulație din anul 2020. De asemenea, fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, a anunţat IPJ Timiş.

Azi-noapte, la ora 1.40, polițiștii Biroului Rutier Lugoj și cei ai Secției 7 Poliție Rurală Lugoj au oprit pentru control pe DJ 592, în localitatea Boldur, din județul Timiș, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani, care tracta un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani. În urma testării conducătorilor auto cu aparatul alcooltest, a rezultat faptul că aceștia se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, în cazul conducătorului auto în vârstă de 53 de ani a rezultat o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat și 0,68 mg/l în cazul bărbatului în vârstă de 33 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.