
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad (județul Timiș) au identificat, la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un minor cu cetăţenie germană, în vârstă de cinci ani, care figura în bazele de date ca fiind dispărut, alerta fiind introdusă de autorităţile din Germania.
„În data de 29 august 2023, în jurul orei 02:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania, o femeie în vârstă de 53 de ani, cetățean sârb, care călătorea împreună cu nepotul de cinci ani, cetăţean german.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că minorul era semnalat ca fiind dispărut, alertă emisă de către autorităţile din Germania. Ca urmare a celor constatate, minorul a fost încredinţatreprezentanţilor DGASPC Timiș, urmând ca la finalizarea cazului să fie luate măsurile legale ce se impun”, a transmis Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.