Iulia Rugină, regizoarea filmelor „Breaking News” și „Love Building”, lansează primul documentar, „Playback”, realizat de Parada Film și dedicat discotecile României în anii ’80, pornind de la expoziția multimedia „Disco BTT – Discotecile perioadei comuniste”, organizată în 2017 la București și în 2018 la Cluj de către asociația culturală Control N. Filmul include înregistrări de arhivă care n-au mai fost prezentate până acum.
„Mi se pare că istoria emoțională a unei țări, văzută prin ochii locuitorilor ei, se topește de multe ori în prezent. Lucrurile evoluează atât de fin, încât uneori e greu de delimitat unde s-a sfârșit ceva și unde a început altceva. Filmul scoate la iveală o perioadă pe care istoria a plasat-o între paranteze, o perioadă prea puțin cunoscută și centralizată în documente. Scopul meu a fost să înțeleg prezentul prin felul în care se relevă trecutul, prin oameni și muzica ce le-a însoțit existența. M-am adresat întotdeauna publicului prin filmele mele. Muzica a jucat un rol foarte important în toate. E prima dată când un film de-ale mele conține atât de multă muzică, e prima dată când vorbesc direct despre ea și mi-aș dori să vorbesc cât mai multor oameni”, a spus regizoarea.
Personajul principal al documentarului dedicat discotecilor românești din perioada comunismului este Sorin Lupașcu, una din figurile marcante ale distracției de dinaintea Revoluției din 1989, care și-a început cariera în 1976.
„Lucru la pelicula documentară Playback a început în urmă cu șapte ani când am cunoscut-o pe regizoarea Iulia Rugină prin intermediul scenografei Andreea Popa care căuta să vadă cum era viața în Costineștii anilor ’80. Le-am explicat toată acea perioadă și pentru că mi-au solicitat, le-am pus la dispoziție și din aparatele pe care le mai aveam de atunci, magnetofoane benzi, orgă și așa mai departe. După filmul Breaking News, Iulia mi-a propus să facem împreună o discotecă din era comunismului și așa s-a născut Disco BTT. Expoziția a fost în București după care a fost mutată în Cluj și a obținut în anul următor din partea afcn titlul de cea mai bună expoziție a anului pentru punerea în valoare a patrimoniului cultural. Expoziția a reprezentat practic un prim pilon în ideea realizării filmului. Pe parcursul celor șapte ani de lucru noi am tot filmat interviuri care ulterior au apărut în film. Producătorul filmului a reușit să semneze un contract de parteneriat cu TVR ul pentru a putea fi obținute și imagini de arhivă atât de necesare, iar eu la rândul meu am pus la dispoziție aproximativ 400 de ore de arhivă de unde au fost selectate scenele ce apar în film.
Filmul nu este un film despre mine sau despre un anume om ci reprezintă practic mutarea concepției culturale din comunism spre capitalism văzută prin ochii unui disjc jockey din Europa de Est. Au fost contactați mai mulți oameni care în acea perioadă s-au ocupat cu discotecile. Din păcate, din diverse motive, nu au dorit să participe. Din această cauză întreaga trecere culturală se vede prin ochii unui singur om. Fiind vorba despre un documentar muzical a fost strict necesară obținerea unor melodii separat de cele care se aud în diversele filmări. S-a procedat legal pentru obținerea dreptului de publishing pentru 28 de piese și au fost obținute în final 13“, ne-a declarat Sorin Lupașcu.
Filmul documentar „Playback” va avea premiera în cinematografe în data de 19 octombrie, dar până atunci va putea fi previzionat în cadrul unor evenimente strict punctuale. Prima avanpremieră a acestuia va avea loc sâmbătă, 12 august, la Iași, în cadrul festivalului Serile Filmului Românesc.
„Sperăm să facem mai multe avanpremiere, poate și la Timișoara, iar în majoritatea locurilor unde filmul va fi prezentat, după proiecție se va face și o petrecere disco exact așa cum era prezentată în film. Despre Timișoara am amintiri frumoase. Prima dată am fost invitat să fac discotecă la Timișoara în 1980 la Casa Studenților, după care am plecat la Cluj tot la Casa Studenților. Fiind pentru prima dată în alte două centre universitare de prestigiu în afară de Iași, am fost uimit cât de mult difereau gusturile. cei mai interesanți și mai fini ascultători și dansatori au fost cei din Timișoara, ulterior eu înțelegând că această cultură pentru muzică bună se formase în urma vizionării unor posturi străine pe care eu la Iași nu le aveam întrucât nu prindeam decât două canale de televiziune de la Moscova. În 1980 am reușit să-l cunosc pe regretatul Petru Umanschi, iar ulterior acesta mi-a făcut cunoștință cu Ionel Marchiș. Ei au fost cei pe care m-am sprijinit atunci când am avut nevoie iar prin intermediul lor am reușit să-i cunosc pe cei din rock ul timișorean, care ulterior o parte dintre ei mi-au devenit prieteni cum sunt Ilie Stepan, Christian Podratzky sau Sorin Bocerean. Aceștia de câte ori am venit la Timișoara chiar m-au găzduit la ei acasă, legăturile cu ei devenind neprețuite. Primul festival rock din istoria orașului Iași organizat în 1988 a fost realizat cu trupe din Timișoara respectiv ABRA, Foileton și Pro Musica“, a povestit Sorin Lupașcu.