„Timișoara seniorilor”, expoziție foto-video cu povești de viață

„Timișoara seniorilor”, expoziție foto-video cu povești de viață

0
DISTRIBUIȚI

Asociația Pietatea Bănățeană și Casa de Ajutor Reciproc organizează o nouă expoziție foto-video „Timișoara Seniorilor”, pentru a oferi celor de vârsta a treia posibilitatea de a participa la viața culturală a orașului prin relatarea unor istorii personale și a legăturilor cu cartiere ale Timișoarei, așa cum nu mai sunt cunoscute de cei tineri.

Poveștile seniorilor au fost documentate în cadrul unei cercetări antropologice coordonate de echipa platformei Iscoada, în colaborare cu cinci cercetători de la facultatea de sociologie și psihologie a Universității de Vest Timișoara.


Cele zece filme documentare scurte și fotografiile realizate pe teren vor fi prezentate publicului în cadrul expoziției găzduite în spațiul expozițional al asociației Pietatea Bănățeană de pe bulevardul Revoluției 1989, care va avea vernisajul în 12 și 13 august, între orele 10:00 și 17:00. Expoziția va putea fi vizitată până în 11 octombrie, între orele 9:00 – 11:00 și 15:00 – 17:00.

Proiectul face parte din programul cultural național Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023.

Foto afiș: Constantin Duma

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.