Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteo Cod galben de vijelii, ploi, descărcări electrice și grindină în cinci județe, până duminică, ora 3:00.
Apoi, instabilitatea atmosferică va cuprinde toată jumătatea de vest a țării.
Alerta este valabilă în perioada sâmbătă, ora 18:00 – duminică, ora 3:00, în județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
În Crișana, Banat și Maramureș, vor fi perioade cu intensificări ale vântului și vijelii, vitezele la rafală fiind de 55…60 km/h și izolat de peste 70 km/h.
Local vor fi și averse, descărcări electrice și grindină, iar în intervale scurte de timp se vor acumula cantități de apă de 15…20 l/mp și izolat de peste 25 l/mp.
Duminică, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi în jumătatea de vest a țării.