Conferința Națională ABR, de la Universitatea Politehnica Timișoara, un prim pas spre...

Conferința Națională ABR, de la Universitatea Politehnica Timișoara, un prim pas spre „Library 4.0” – biblioteca mileniului 3

0
DISTRIBUIȚI

Biblioteca Universității Politehnica Timișoara, una dintre cele mai moderne din țară, a organizat, în perioada 6-8 septembrie 2023, cea de-a XXXIII-a ediție a Conferinței Naționale a Asociației Bibliotecarilor din România, în colaborare cu Academia Română, Filiala Timișoara, Universitatea de Vest din Timişoara și Asociația Bibliotecarilor din România. Nu întâmplător, tematica generală a acesteia – „Library 4.0” – a fost orientată spre subiecte de interes pentru biblioteca mileniului 3, adică de punerea tehnologiei în context social contemporan, găsirea unor soluții locale pentru probleme globale, Library 4.0, web 4.0, open science, depozite digitale instituționale, tipărire 3D, biblioteca verde, sustenabilitate, ecologie, partajarea resurselor, combaterea fenomenului fake news.

Cea de a XXXIII-a Conferință Națională a Asociației Bibliotecarilor din România a avut loc în format hibrid, cu peste 350 de participanți: bibliotecari, cadre didactice, studenți din domeniul Științelor Informării și Documentării.

Deschiderea festivă a evenimentului, moderat de Agneta Lovasz, director al Bibliotecii UPT, și Ioan David, director al Bibliotecii Academiei Române, Filiala Timișoara, a avut loc în data de 6 septembrie 2023, în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, mesajele de salut pentru participanți fiind adresate de conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, acad. Dan Dubină, președintele Academiei Române, Filiala Timișoara, prof.univ.dr. Dana Percec, din partea Universității de Vest din Timișoara, prof.univ.dr. Andrei Motoc, prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, conf.dr.ing. Dan Manea, de la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” Timișoara, Viorel Coifan, din partea Consiliului Județean Timiș, Carmen Proteasa, din partea Primăriei Timișoara, Mihaela Petrov, din partea Inspectoratului Școlar Județean Timiș și a Casei Corpului Didactic Timiș, Vasile Docea, director al Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timișoara, Dragoș Neagu, președinte al Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, Mircea Regneală, președinte de onoare ABR, Adriana Szekely, președinte ABR.

În luările de cuvânt aceștia au vorbit despre rolul bibliotecilor și al bibliotecarilor în creșterea gradului de cultură și educație, necesitatea creșterii interesului pentru lectură, tradiția timișoreană în ceea ce privește bibliotecile publice, dar și provocările legate de adaptarea bibliotecilor la noile tehnologii de astăzi.

Festivitatea a continuat cu prezentarea în plen a unor lucrări susținute de:

  1. Barbara Lison, Bibliotecile construind un viitor sustenabil (prezentare on-line)
  2. Angela Repanovici, Rolul inteligenței artificiale în protejarea drepturilor de autor în procesul de documentare
  3. Jasenka Plesko, Revoluționarea bibliotecilor în era digitală (prezentare în limba engleză)
  4. Olimpia Curta, Colecții, aplicații și servicii în biblioteca digital
  5. Dr. Ivona Olariu, Acordurile transformative ca modalitate de susținere a cercetării științifice și creștere a vizibilității universităților românești
  6. Dr. Voichița Dragomir, Leadership Institut for Academic Libraries – Program de aprofundare a competențelor de leadership în bibliotecile academice, organizat și susținut de Harvard Graduate School of Education, Cambridge, Massachussetts, în perioada 23-28 iulie 2023
  7. Csaba Giraș, Softlink, Ștefania Mazilu, Anca Călin, Ecaterina Radu, Managementul schimbării la BCU București – implementarea sistemului de informatizare Liberty5
  8. Daniel Marinescu, TINREAD în parteneriat cu Qidenus oferă soluții „la cheie” în peste 120 de țări
  9. Robert Coravu, Intermedierea accesului la resurse electronice de calitate
  10. Jaques Hellmans,  Belgique-Roumanie: relations bibliologique
  11. Janos Pancza, Qulto Research infrastructure
  12. Rareș Vasilică, Oportunități de publicare.


    Cum să îți crești șansele de publicare? (on-line).

Ulterior, activitățile conferinței s-au derulat pe secțiuni:

  • Secțiunea 1: Achiziţie şi dezvoltarea colecţiilor, în cadrul căreia au fost prezentate politicele de achiziție a tuturor resurselor infomaționale atât în format traditional cât și în format electronic conform legislației în vigoare;
  • Secțiunea 2: Biblioteca şi societatea, în cadrul căreia s-au discutat probleme referitoare la rolul bibliotecii în societatea românească precum și la nivel international;
  • Secțiunea 3: Carte veche. Conservare. Restaurare, în cadrul căreia au fost puse în evidență bunele parctici de prezervare, conservare și restaurare a documentelor vechi;
  • Secțiunea 4: Catalogare. Clasificare, Indexare, în cadrul căreia s-au discutat probleme legate de formatele MARC în ceea ce privește efectuarea descrierilor bibliografice în cadrul sistemelor integrate de bibliotecă precum și probleme legate de standardele internaționale în vigoare;
  • Secțiunea 5: Comunicarea documentelor şi împrumutul interbibliotecar, în cadrul căreia au fost prezentate modalități mai eficiente de comunicarea documentelor și a împrumutului interbibliotecar;
  • Secțiunea 6: Cultura informaţiei, în cadrul căreia au fost prezentate modalități de gestionare eficientă a informației și de utilizare mijloacelor moderne de prelucrare a informațiilor în era digitală;
  • Secțiunea 7: Educaţie şi formare profesională, în cadrul căreia au fost prezentate mijloacele eficiente de formare pe parcursul vieții a bibliotecarilor, documentariștilor și bibliografilor;
  • Secțiunea 8: Periodice, în cadrul căreia au fost discutate probleme legate de evidența și gestionarea a resurselor în continuare atât în format traditional cât și în format electronic;
  • Secțiunea 9: Statistică şi evaluare, în cadrul căreia s-au discutat probleme legate de statistica și evaluarea a tutror tipurilor de activități din cadrul bibliotecilor din România;
  • Secțiunea 10: Tehnici pedagogice în biblioteca şcolară şi CDI, în cadrul căreia au fost prezentate exemple de bune practice în cadrul bibliotecilor școlare și a centrelor de documentare și informare;
  • A fost reactivată secțiunea de Informatizare și digitizare, în cadrul căreia problema principală analizată a fost digitizarea și depozitele digitale instituționale.

Tot în cadrul conferinței au fost organizate următoarele evenimente:

  1. Vernisajul unor expoziții, în Holul Central al Bibliotecii UPT:
    1. „Timișoara în documente de arhivă. Evoluția urbanistică și arhitecturală sec. XVI-XX”, în parteneriat cu Arhivele Naționale, o parte dintre documente fiind expuse pentru prima oară publicului larg;
    2. Expoziție de fotografie din Colecția etnografică Marius Matei, în parteneriat cu Muzeul Satului Bănățean.
  2. Lansare de carte: Sabin Ionel – „Satul ca obârșie”, în Aula Academiei Române, Filiala Timișoara, o acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023.

Programul conferinței a fost completat cu Adunarea Generală ABR (alegerea președintelui, secretarului general și a consiliului director, mandatul 2023 – 2027, acordarea distincțiilor ABR 2023), o seară culturală la Muzeul Satului Bănățean, o excursie documentară pe traseul Timișoara – Traian Vuia – Caransebeș – Recaș, tururi ghidate în Timișoara și în bibliotecile din oraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.