Experienţă studenţească la Universitatea Politehnica pentru 45 de elevi de liceu din...

Experienţă studenţească la Universitatea Politehnica pentru 45 de elevi de liceu din mediul rural

0
DISTRIBUIȚI

Universitatea Politehnica a găzduit în weekendul trecut 45 de elevi de liceu din mediul rural, alături de trei dascăli, de la Liceul Teoretic Novaci (judeţul Gorj), unitate de învăţământ de la care provin mulţi studenţi. În cadrul taberei Poli Camp 2 tinerii au avut ocazia să se familiarizeze cu mediul din învăţământul superior prin diverse activităţi în laboratoare, atelierele UPT, precum şi prin activităţi de cunoaştere şi dezvoltare personală

Poli Camp a fost organizat la Timișoara de Departamentul de Marketing Universitar și Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, cu implicarea facultăților din UPT. Scopul taberei a fost de a informa şi familiariza elevii cu mediul universitar, pentru a facilita o mai bună tranziție spre învățământul superior, respectiv pentru orientarea lor către o carieră de succes. Pe durata taberei, elevii, împărțiți în trei grupe, au desfășurat activități în cadrul laboratoarelor didactice din facultăți, au participat la activități de cunoaștere și dezvoltare personală, la diverse tipuri de ateliere de educație non-formală și activități recreaționale, fiind îndrumați de studenți voluntari din cadrul UPT.

Tabăra este parte a unui proiect coordonat de Universitatea Politehnica Timișoara – UPTech – ce are ca obiectiv creșterea gradului de acces al elevilor proveniți de la licee din mediul rural și orașe sub 10.000 de locuitori la programele de licență oferite de UPT, printr-un model ancorat instituțional care integrează practici inovatoare și o configurație hibridă de trasee și resurse – îmbină tehnologia și mediul virtual cu activitățile față în față, educația academică cu cea prin cultură, instrucția cu dezvoltarea profesională și orientarea în carieră.


Se urmărește îndrumarea elevilor în procesul de socializare academică, familiarizarea acestora cu procedurile de admitere și dinamica formării academice, oferirea de informații relevante pentru un parcurs educațional adecvat și individualizat.

În cadrul taberei, cadre didactice din UPT le-au vorbit elevilor și au realizat împreună cu aceștia experimente din domeniul printării 3D, energiei regenerabile și transformarea diferitelor tipuri de energie, chimia în pictură, dar și despre alegerea carierei, managementul emoțiilor, dezvoltare antreprenorială, rolul Uniunii Europene, educația pentru drepturile omului, fenomenul știrilor false etc.

„Prin acest proiect am am dorit să oferim elevilor de liceu șansa de a experimenta viața de student, ce înseamnă meseria de inginer în diverse domenii și ce oportunități oferă Universitatea Politehnica Timișoara. Activitățile practice la care au luat parte în laboratoarele facultăților, sub îndrumarea cadrelor didactice, îi vor ajuta să înțeleagă legătura dintre noțiunile teoretice învățate la școală și modul în care acestea sunt utile pentru profesii în care Universitatea Politehnica Timișoara pregătește specialiști”, a declarat conf.univ.dr.ing. Alina Dumitrel, prorector al UPT și coordonator al proiectului.

Tabăra Poli Camp se află la a doua ediție, prima fiind organizată în cursul lunii iunie 2023, cu elevi de la licee din mediul rural din județele Arad, Hunedoara și Timiș, o nouă ediție urmând să se desfășoare la finalul lunii octombrie 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.