Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Jimbolia și Cruceni – judeţul Timiș au depistat în ultimele 24 de ore unsprezece cetăţeni din Nepal și Egipt toți intrați legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia.
„În data de 28 septembrie 2023, în jurul orei 15:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia – ITPF Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în urma căreia au depistat în zona de frontieră, opt cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă.
În aceeași zi, colegii noştri din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni au depistat, la aproximativ 10 metri de frontiera cu Serbia, alţi trei cetăţeni străini care se deplasau pe jos, pe frontiera verde. Persoanele în cauză au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări”, a transmis Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cetățenii străini din ambele cazuri sunt din Nepal şi Egipt și au vârste cuprinse între 22 și 38 de ani. Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.
În ambele cazuri, cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.