Podcast despre muzica electronică din vestul României, alături de fondatorii festivalurilor TM...

Podcast despre muzica electronică din vestul României, alături de fondatorii festivalurilor TM Base și anonimTM

0
DISTRIBUIȚI
Dudu Radoslav, Florin Unguraș și Ovidiu Hrin

Seria de evenimente derulate de proiectul „Lost Music“ care propune o recuperare a istoriei muzicii timișorene din decadele 70, 80, 90 și 2000, printr-o serie de ateliere, concerte, podcast-uri și expoziții ce pun în lumină oamenii, locurile și muzica acelor vremuri, are parte de un nou episod sonor care ilustrează muzica electronică din orașul nostru.

În poadcastul ce poate fi ascultat aici publicul are parte de o inedită istorie muzicală depănată de fondatorii a două festivaluri de muzică electronică reprezentative pentru Timișoara sfârșitului de ani 90 și început de 2000: Florin Unguraș „UFO” (TM Base) și Dudu Radoslav (Anonim TM/ 48h). Alături de ei este și designerul Ovidiu Hrin, membru fondator al inițiativei Made in TM.

„S-a discutat despre contextul în care a apărut și s-a dezvoltat scena de muzică electronică din Timișoara, apogeul acestei mișcări și moștenirea actuală a ceea ce a însemnat perioada TM Base și 48h“, spun inițiatorii acestei acțiuni.

Prima ediţie a festivalului TM Base a avut loc în 20 și 21 noiembrie 1998, la Sala Lira, iar doi ani mai târziu festivalul a căpătat un contur internaţional.


În acelaşi an organizatorii au lansat şi prima compilaţie dedicată acestui eveniment. În decursul anilor, la festivalul TM Base au participat numeroase nume autohtone şi a lansat altele noi, fiind un mijloc de promovare a muzicii electronice româneşti. Începând din 2004, organizatorii au pus „pe roate“ şi un inedit workshop, care a adunat laolaltă artişti străini şi autohtoni. De-a lungul anilor, festivalul TM Base a fost gazda unor spectacole cu nume cât se poate de importante din scena mondială, printre care se numără Noisia, Palotai, Black Sun Empire, Camo and Krokked, Hudson Mohawke, Jay Cunning, JFB, High Kontrast, The Quemists, The Ragga Twins, Ed Solo, Benga, Pendulum, Davis Caretta, The Freestylers, Wax Tailor, The Hacker şi mulţi alţii. Ultima ediţie a festivaluli TM Base a avut loc în perioada 14 – 16 octombrie 2010.

Prima petrecere sub eticheta anonimTM a avut loc în data de 18 decembrie 1998, în clubul MV din Timișoara. Alături de petrecerile care au adus în oraşul nostru o serie de nume legendare ale muzicii electronice şi nu numai, cei de la AnonimTM au iniţiat o emisiune săptămânală de radio, o compilaţie anuală dedicată exclusiv muzicienilor timişoreni şi o serie de acţiuni de coagulare a scenei muzicale timişorene sub genericul Made in TM.

Seria acțiunilor derulate de platforma Muzicon continuă joi 28 septembrie cu un concert susținut de Dimitri’s Bats de la ora 21 la Cazarma U și cu un atelier dedicat muzicienilor din zona alternativă dar nu numai, despre managementul trupelor de alternativ în context național și internațional cu Dorina Constantin, manager Dimitri’s Bats și agent în cadrul Overground Music, care va avea loc vineri, 29 septembrie, de la ora 19, la Faber.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.