DRDP Timişoara a anunţat că au fost instituite restricţii de circulație în sensul giratoriu al centurii Timișoara Nord cu DJ 691 Dumbrăvița – Giarmata – Pișchia.
„Măsura este necesară pentru finalizarea lucrărilor de lărgire la 4 benzi a drumului județean amintit, lucrările putând îngreuna circulația în girație.
Restricțiile sunt valabile până la mijlocul lunii octombrie”, arată sursa citată.
De asemenea, de miercuri, se circulă pe ambele sensuri, în condiții de șantier, cu limitare de viteză, în zona podului peste pârâul Bega Veche de pe DN 69 Timișoara – Arad. Aici se execută lucrări pentru consolidarea podului. Miercuri, 20 septembrie, s-a așternut stratul de uzură. „În perioada următoare se va monta parapetul pietonal, iar pe timpul necesar pentru montarea parapetului direcțional se vor introduce temporar restricții pe jumătate de cale, circulația fiind dirijată cu semafor. Termenul de finalizare al contractului pentru consolidarea podului este luna noiembrie. Prin execuția lucrărilor se asigură sporirea capacității portante a podului și va crește durata de exploatare”, a informat DRDP Timişoara.