Șapte cetățeni străini, prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera...

Șapte cetățeni străini, prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de vest

0
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Lunga și Jimbolia – judeţul Timiș au depistat șapte cetăţeni din Nepal, toți intrați legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia.

„În data de 9 septembrie 2023, în jurul orei 15:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga – ITPF Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în urma căreia au depistat pe direcția localității de frontieră Comloșu Mic, la aproximativ 50 de metri în interior, patru cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă.


Câteva ore mai târziu, colegii noştri din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia au depistat la aproximativ 400 de metri de frontiera cu Serbia, alţi trei cetăţeni străini care se deplasau pe jos, pe frontiera verde. Persoanele în cauză au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cetățenii străini din ambele cazuri sunt din Nepal şi au vârste cuprinse între 26 și 40 de ani. Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei”, a transmis Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

În ambele cazuri, cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.