Tineri prinși cu droguri asupra lor de către polițiștii locali din Timișoara

Tineri prinși cu droguri asupra lor de către polițiștii locali din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Patru tineri au fost prinși de către polițiștii locali având asupra lor substanțe vegetale „ce păreau a face parte din categoria substanțelor psihoactive”.

În primul caz, duminică în jurul orei 13, polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban și Patrulare Navală, aflați în patrulare în zona Timișoara 700, au observat, la intersecția străzilor Iosif Nemoianu cu Coriolan Brediceanu, doi tineri care stăteau pe trotuar și aveau un comportament suspect, iar la apariția patrulei au devenit agitați.


„Trecând la legitimarea acestora, au fost identificați în persoana lui G.D., de 17 ani, și M.S., de 20 de ani, ambii din comuna Traian Vuia. La controlul corporal efectuat asupra unuia dintre ei s-a găsit o pungă cu fragmente vegetale ce păreau a face parte din categoria substanțelor psihoactive. Aceștia au declarat că au luat substanțele de la niște tineri dintr-un parc din Lugoj”, a transmis Poliția Locală Timișoara.

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 20:10, polițiștii locali din cadrul Biroului Proximitate și Siguranță Publică s-au deplasat la o sesizare în parcul de pe strada Intrarea Cerceilor, unde au depistat alți doi tineri, de 22 de ani și de 24 de ani, ambii din Timișoara, care se aflau într-o vădită stare euforică. „La verificarea acestora s-au găsit asupra unuia dintre ei două pliculețe cu substanțe ce păreau a face parte din categoria celor interzise. În ambele situații, aceștia au fost conduși la sediul Poliției Locale pentru întocmirea documentației, în vederea transmiterii cazurilor către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara pentru continuarea cercetărilor conform legislației privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri”, mai spune comunicatul polițiștilor locali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.