Aniversare în muzica timișoreană: La mulți ani Levi Molnar

Aniversare în muzica timișoreană: La mulți ani Levi Molnar

0
DISTRIBUIȚI

Muzicianul timișorean Levi Molnar împlinește astăzi 54 de ani, ocazie cu care PRESSALERT.ro îi urează un sincer La Mulți Ani! Artistul provine dintr-o familie de artişti, tatăl său fiind cântăreţ de operă şi artist plastic, iar mama sa tot artist plastic. Chiar dacă a cochetat cu muzica încă din primii ani de copilărie, prima sa apariţie într-o trupă a fost în formula originală a celor de la Bega Blues Band.

„Radu Hambaraş m-a chemat să cânt în Bega Blues Band, unde atunci mai erau Hanno Hoffer şi Chinezon. După aceea s-a născut Survolaj. Eram la un concert la Casa Studenţilor şi ne-am întâlnit cu Daniel Silvian – Petre, care avea nevoie de chitarist şi tobar pentru noua trupă. Toţi eram din Şagului, aşa ne-am cunoscut. Când am ajuns în Survolaj, am descoperit pasiunea de a cânta. Eram la sală de dimineaţa până seara, nici şcoala nu mă mai interesa. Cântam peste tot în ţară, mai puţin la Timişoara.


Am avut concerte memorabile şi în Ungaria şi Franţa. În Timişoara organizam jam-session-uri la clubul Fabricii de Mobilă din Piaţa Maria, cu afişe trase la xerox, unde veneau două sute de oameni şi toată lumea cânta. Cea mai frumoasă amintire din acele vremuri a fost când am cântat la festivalul Rock 91 la Bucureşti. Din cauza declajelor, noi am cântat pe la ora patru dimineaţa şi am avut un succes deosebit. Cântarea a fost un soi de jam-session, căci lui Cătălin (n.n. Cătălin Teodoreanu – bass) i s-a rupt coarda de mai multe ori aşa că piesele noastre ţineau mai mult de jumătate de oră fiecare. Dealtfel piesa noastră «Broken Flight» a fost scurtată la 18 minute pe album, fiindcă nu încăpea mai mult pe vinil. Dimineaţa a răsărit soarele şi a fost o privelişte superbă, imortalizată de cei de la TVR“, își aminteşte artistul despre acea perioadă.

De-a lungul anilor, Levi Molnar  a colaborat cu o serie de muzicieni și a devenit cunoscut și datorită colaborărilor sale în proiecte ca Jais, Baraka sau Burning Table. În vara acestui an, grupul Survolaj a susținut un concert acustic la Faber, după șase ani de pauză, în cadrul evenimentului de lansare a cărții scrise de Flavius Boncea care poartă titlul de „Totul e regie, bătrâne! Crâmpeie din minunata (dar trista) viață și haioasele (dar utilele) învățături ale lui Oscar Berger după o experiență de peste douăzeci de ani în Occident”, apărută la editura Brumar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.