Sculptorul timișorean Ionel Cinghiță este următorul nume înscris în galeria „Amintirilor necesare”, un „exercițiu de memorie culturală” promovat la galeria Pygmalion de la Casa Artelor, aflată pe strada Augustin Pacha. Expoziția aduce în fața publicului sculpturi, și schițe semnate de artistul plecat prea devreme din această lume.
Ionel Cinghiță s-a născut la Timișoara în martie 1946 și a absolvit Facultatea de Arte din cadrul Universității Timișoara, promoția 1968. Începuturile sale artistice coincid cu o scurtă carieră de profesor la școala din Jurilovca, județul Tulcea, perioadă care îi marchează însă profund cariera: „Natura Dobrogei, a oamenilor săi aspri a însemnat pentru sculptor o școală a vieții de o mare complexitate. Paradoxal pentru orizontalitatea acelui peisaj de câmpie, el a imaginat, acolo, primele sale sculpturi ca un fel de înălțare a plenității monotone, a câmpiei și a mării”, scria Ion Arieșanu, în 1977, în revista „Orizont”.
Ionel Cinghiță s-a stabilit definitiv la Timișoara în 1972, orașul devenind centrul creației sale artistice.
Cariera sa cuprinde o amplă serie de lucrări și proiecte de artă monumentală, participarea la numeroase expoziții personale și de grup, bienale republicane la București, saloane de sculptură mică la Arad, expoziții tematice itinerante în țară și în străinătate. A participat la tabere de creație importante, precum cele de la Medgidia, Arcuș, Sf. Gheorghe, Măgura-Buzău sau Cluj-Napoca și a executat numeroase lucrări de artă religioasă. Creațiile sale și-au găsit de-a-lungul timpului locul în colecții particulare din Franța, Germania, Elveția, Suedia, sau SUA.
Expoziția își va deschide porțile miercuri, 4 octombrie, la ora 18:00, personalitatea și creația artistului urmând a fi prezentate de conf.univ.dr. Gabriel Kelemen, și va fi deschisă până în 27 octombrie.