p>
Polițiștii orașului Curtici, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care se deplasau la un apel 112, au observat un incendiu la un imobil de pe strada Revoluției din localitate. Polițiștii s-au oprit lângă clădirea din care ieșea fum, solicitând deplasarea unui alt echipaj la intervenția spre care se îndreptau inițial.
„Colegul nostru, comisar șef Silviu Mihăilă, care a fost mulți ani voluntar al Serviciului de Voluntari pentru Situații de Urgență Curtici, a intrat în imobil, urmat de colegii de la SAS și cei ai orașului Curtici, de unde au reușit să evacueze, în siguranță, un bărbat în vârstă de 50 de ani. Bărbatul nu era rănit și nu suferise arsuri. Acesta ar fi încercat să aprindă focul din sobă cu un lemn mai mare decât capacitatea acesteia. Analizând încăperea, colegii noștri au observat că la câțiva zeci de centimetri de sobă era o butelie, pe care aceștia au reușit să o extragă în siguranță, evitând o tragedie. Între timp, un alt coleg a solicitat prezența la fața locului a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, în vederea lichidării incendiului”, a transmis IPJ Arad.
Intervenția s-a încheiat fără victime omenești, iar bărbatul a fost transportat la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Arad, pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate.