Fostul premier Florin Cîțu rămâne fără imunitate parlamlentară

Fostul premier Florin Cîțu rămâne fără imunitate parlamlentară

0
DISTRIBUIȚI

Senatul a încuviințat solicitarea DNA de ridicare a imunității fostului premier Florin Cîțu, în dosarul achiziției de vaccinuri. Decizia a fost luată cu 90 de voturi „pentru” și două „împotrivă”. Trei senatori nu au votat.

Lăsăm Justiția să-și facă treaba, spunea în plen fostul premier Florin Cîțu în ședința Senatului în care se discută ridicarea imunității sale, în dosarul achiziţiei de vaccinuri în pandemie.

„Mi-am indeplinit corect toate atribuțiile, cu respectarea legislației în vigoare”, afirma Cîțu.

Toate grupurile parlamentare au anunțat că vor vota pentru solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, adresată Senatului României, pentru declanșarea procedurilor de ridicare a imunității parlamentare și pentru exercitarea dreptului Senatului de a cere urmărire penală față de domnul senator Florin-Vasile Cîțu, fost prim-ministru, în dosarul nr.


243/P/2021 al Direcției Naționale Anticorupție.

„Nu pot să spun decât că grupul PSD va vota pentru această hotărâre, ceea ce va face din dl. Cîțu un recidivist”, afirma senatorul PSD Lucian Romașcanu.

Constituția României, spune senatorul PNL Daniel Fenechiu, „scrie destul de categoric că Justiția se înfăptuiește de Înalta Curte de Justiție și instanțele judecătorești. PNL va vota pentru a da verde Justiția să cerceteze faptele pe care i le impută lui Florin Cîțu. Așa este normal – în democrație Parlamentul legiferează, Guvernul administrează, iar Justiția soluționează problemele din competența ei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.