Mihai Neagoe despre compilația „Eastim”, care are la bază integrarea comunității de...

Mihai Neagoe despre compilația „Eastim”, care are la bază integrarea comunității de migranți din Timișoara: „Mă declar foarte încântat de profesionalismul și talentul colegilor colaboratori“

0
DISTRIBUIȚI

Foto: Facebook Mihai NeagoeMihai Neagoe (a cărui poreclă artistică este …Mtz… adică Mâț) este o figură binecunoscută în lumea muzicală din vestul țării. Colaborator ca și inginer de sunet într-o serie de proiecte din zona noastră, acesta a mixat recent compilația „Eastim”, care are la bază integrarea comunității de migranți din Timișoara, prin muzică.

„Am participat la producția albumului «Eastim» încă de la pregatirea sa conceptuală. De când era o idee, cum ar veni. Mi s-a parut atunci o muncă foarte ambițioasă dar cât se poate de firească și care ar sublinia foarte bine universalitatea muzicii ca și metoda de comunicare umană. Am rezonat din start cu aceasta idee și în câteva zile, ne-am întâlnit cu artiștii veniți în Timișoara și am încercat să îmi fac o imagine despre zona muzicala unde se afla fiecare. A fost un moment fain, dar un pic înspăimântător pentru mine, realizând cât de «departe de casă» va fi muzica pe care urma să o producem. Câteva zile a mai durat ca să identificăm muzicienii cei mai potriviți pentru acest proiect, atât din punct de vedere muzical, unde rezultatul vorbește de la sine, dar și uman. Voiam să creăm acea sinergie din care muzica sa fie favorizată și mi se pare că acest țel a fost atins. Mă declar foarte încântat de profesionalismul și talentul colegilor colaboratori dar și de elasticitatea lor estetică și disponibilitatea de a ieși din zonele de confort artistic. A fost pe alocuri o provocare sa ne obișnuim cu ritmurile orientale dar asta era și ideea. De a pune cele două lumi muzicale una lângă cealaltă și să le facem «să cânte»“, a spus Mihai Neagoe despre colaborarea sa la acest proiect.

„Mtz“ a urmat cursurile Şcolii de muzică şi arte plastice „Filaret Barbu” din Lugoj, iar la vârsta de 14 ani s-a mutat la Timişoara, unde și-a continuat studiile muzicale în cadrul Liceului de muzică „Ion Vidu”. În această perioadă a avut și primele contacte cu lumea ingineriei de sunet şi a producţiilor muzicale, cochetând cu un part-time job la un studio de muzică comercială. După terminarea colegiului de muzică, Mihai este admis în cadrul Facultăţii de muzică, lucrând în paralel la concerte live în Timişoara (şi nu numai) şi asigurând serviciul de inginer de sunet. Mai apoi, este admis în programul de master „Music and Media Technologies” din cadrul prestigioasei universităţi Trinity College din Dublin, Irlanda. Mai mult, acesta beneficiază şi de un grant din partea oraşului Dublin, care îi plăteşte studiile în Irlanda, oferindu-i posibilitatea să studieze formal ingineria de sunet şi producţia muzicală, dar şi programare pentru audio, orchestraţie, psiho-acustică, audio pentru sisteme surround şi, bineînţeles, compoziţie contemporană cu marele compozitor irlandez Donnecha Denehy.

Foto: Facebook Mihai Neagoe

„Din punct de vedere tehnic, nu a fost complicația de pe lume, ba chiar destul de «drept înainte», doar că a fost un volum mare de munca într-un timp relativ scurt, într-un an deja plin evenimente.


A fost o perioadă pe care mi-o amintesc cu drag și un «highlight» al anului 2023, mult datorita și organizării foarte mișto a proiectului, cu deosebită atenție la nevoile fiecărui membru implicat în acest album. Țin să le mulțumesc pe această cale inițiatorilor proiectului, care s-au dovedit a fi foarte buni organizatori, eficienți și prompți in ce și-au propus. Felicitări tuturor celor implicați! A ieșit superb!“, a mai adăugat Mihai Neagoe despre recenta sa implicare în proiectul „Eastim”.

Compilația Eastim – care poate fi ascultată aici și va apărea în viitorul apropiat și sub formă de vinil – include câteva compoziții muzicale realizate de Samet Ucar Abdullah, Ahmad Al Shuraiqi, Yonca Yuce, și lui Eddin Alhalabi Salah, cărora li s-au alăturat o serie de artiști timișoreni, precum Marcelle Poaty-Souami, Lucian Nagy, Johnny Kui, și Radu Pieloiu. Albumul cuprinde elemente din folclorul național și cel specific Orientului Apropiat, specificități ale tradiției muzicale din țările de proveniență ale participanților, combinate cu muzica de școală vestică. Un strat adițional al acestui album îl reprezintă remixurile realizate de producători locali – K-lu, Injektah și Mighty Boogie – care prin contribuția lor oferă o nouă perspectivă de ascultare și înțelegere a pieselor, prin lentilele muzicii electronice, care în mod tradițional rezonează cu publicul timișorean. Acest album a fost lansat în luna noiembrie prin două evenimente: unul în capitala europeană a culturii, Timișoara, și altul în capitala Uniunii Europene, Bruxelles.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.