Poli Timişoara a profitat de eşecul Peciului şi a revenit pe 2....

Poli Timişoara a profitat de eşecul Peciului şi a revenit pe 2. Codrea nu e total mulţumit, deşi alb-violeţii şi-au făcut „norma” acasă (foto)

0
DISTRIBUIȚI

Pentru al patrulea meci la rând acasă Politehnica Timişoara a perforat poarta oaspeţilor din „C” de mai bine de cinci ori. Astăzi a venit rândul celor de la Avântul Periam, care au reuşit la rândul lor să înscrie de două ori, supărându-l astfel puţin pe Paul Codrea. A fost 5-2 pentru alb-violeţi, care au revenit pe poziţia secundă în urma eşecului suferit acasă de o altă timişeană, revelaţia CSC Peciu Nou, scor 1-2 cu Progresul Pecica.

Nu au mai fost atât de mulţi suporteri pe „Electrica” precum la precedentele jocuri, dar chiar şi pe frig, galeria a fost la datorie iar spectatorii prezenţi nu au trebuit să aştepte mai mult de 12 minute pentru primul gol. Fundaşul dreapta Andrei Haloş s-a hotărât să şuteze din afara careului şi l-a învins la colţul lung pe Gârlea pentru 1-0. Peste alte şapte minute Fabian Marincu a mărit diferenţa după ce a luat o minge din picioarele unui fundaş al Periamului şi a înscris simplu din careu. Jocul era deja dominat copios de alb-violeţi, care au reuşit apoi goluri tot mai frumoase până-n pauză. Mai întâi golgheterul David Popa a ajuns la cota 12 cu un lob superb peste portar în minutul 30, pentru ca Robert Curescu să închidă repriza cu un şut excelent plasat din afara careului, în cros lângă bară. Fază după care arbitrul sibian Alexandru Suvar a şi fluierat finalul primului mitan.

La reluare, oaspeţii s-au prezentat cu trei oameni noi pe teren şi o altă atitudine, ca la 0-0. Avântul a avut avânt mai ales prin Sebastian Budur, care a contribuit la promovarea alb-violeţilor în Liga 3 acum opt ani. „Bulgarul” a recepţionat în minutul 51 de la un alt ex-timişorean, Gaşpar, şi a pasat în gura porţii, acolo de unde căpitanul Ovidiu Oancia a trimis sub bară. 11 minute mai târziu Poli a refăcut diferenţa căci stoperul David Roşu a înscris cu capul în urma unui corner. Spre cinsta ei formaţia din vestul judeţului a mai reuşit pe final să înscrie o dată, de această dată prin veteranul Baranyi, după o fază similară. Alb-violeţii nu au avut emoţii, mai având între timp o bară şi alte ocazii.

Cel mai important însă pentru formaţia lui Paul Codrea e revenirea pe poziţia secundă, cu 28 de puncte timişorenii sunt însă tot la şase lungimi de liderul din Oradea, câştigător clar la Socodor azi. Poli a profitat însă de eşecul Peciului cu Pecica (1-2). Cea din urmă are tot 28 de puncte, dar un golaveraj inferior, în timp ce timişenii alb-verzi, cu 27 de puncte, sunt pe 4 acum. Primele patru, adică ocupantele locurilor de play-off, s-au distantat însă de locul 5 – Buziaşul fiind acolo cu doar 21 de puncte după semieşecul de ieri, scor 1-1 la Carani cu Cermei.

În runda viitoare, a 15-a şi ultima din acest an calendaristic, Politehnica se deplasează la Ineu, ultima clasată, joc programat vineri, 1 decembrie, de la ora 14.

Politehnica Timişoara: Murariu – Haloş, Bocşan (78, Tătaru), D. Roşu, R. Ciurel – Olariu, Pureca (68, I. L. Rotariu), V. Prună (78, D. Ciurel) – Marincu, D. Popa (82, M. Oprea), Curescu (68, Paşcalău). Antrenor: Paul Codrea.

Avântul Periam: Gârlea – Baeram (46, Spulber), Mureşan, An. Popescu, D. Bot (46, Ştefanciuc) – Viaşu (80, V. Toma), Mânecan (46, S. Bucur), Ov. Oancia (cpt.), Gaşpar (89, Praţa), Mager – Baranyi. Antrenor: Răzvan Leucă.

Paul Codrea se temea la final că echipa sa nu mai are cea mai bună apărare a seriei, totuşi, FC Bihor a încasat azi un gol în acel 4-1 de la Socodor, şi e la egalitate cu bănăţenii din acest punct de vedere – tot câte 11 goluri încasate.

„Felicit băieţii pentru concentrare, nu era un meci simplu. Veneam după un punct important la Oradea şi exista riscul să nu tratăm poate foarte serios meciul, dar băieţii au fost concentraţi. Au fost eficienţi în prima repriză, chiar dacă din punctul meu de vedere nu am jucat foarte bine, eu cred că puteam să jucăm mai bine.


Şi în repriza a doua sunt sincer puţin supărat că am luat două goluri. Nu voiam să iau gol, dar s-a întâmplat, poate şi pe fondul schimbărilor şi a rezultatului. Meciul era în control şi poate a intervenit o oarecare relaxare. Sunt trei puncte importante pe care noi ne urcă acolo în clasament, asta ne doream. Să terminăm acum bine cu Ineul şi atunci putem spune că a fost o primă parte de campionat reuşit (…) Per ansamblu sunt mulţumit. E important pentru moral (locul 2) şi certifică tot ceea ce am făcut noi la antrenamente, progresul nostru de la etapă la etapă. Noi asta ne dorim, să devenim din ce în ce mai solizi, mai pragmatici, de asta spun că sunt supărat pentru că voiam să rămânem cu cea mai bună apărare. Nu ştiu ce a făcut Oradea… am luat două goluri, nu trebuie să luăm goluri în primul rând, apoi de marcat sigur vom marca”, a declarat Paul Codrea, tehnicianul alb-violeţilor. Pe lângă vechii accidentaţi Poli nu a putut miza azi nici pe tânărul fundaş Aurel Vlaicu, din cauza cumului de „galbene”.

„Foarte fericit, mă bucur că în primul rând am câştigat, că am făcut un meci bun, am reuşit să-mi ajut echipa. Ca de fiecare dată suporterii ne încurajează peste tot, le mulţumim. Din fericire terenul s-a prezentat foarte bine şi am reuşit să ne facem jocul nostru de pasare şi frigul nu a fost un impediment. A fost al doilea meci ca titular şi o iau ca pe o onoare, mă bucur mult că am marcat azi”, a spus şi David Roşu, care a marcat azi primul său gol pentru Politehnica.

Precedente trei jocuri pe „Electrica” pentru Poli:

Poli – Ineu 6-1

Poli – Pecica 5-0

Poli – Lipova 6-1

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.