Politehnica a început prost derby-ul rundei 13 din C8 cu FC Bihor, dar l-a încheiat cu fruntea sus şi cu un joc bun în ciuda terenului aproape impracticabil. Alb-violeţii au fost conduşi la pauză, dar Robert Curescu a adus egalarea cu o reuşită parcă trasă la indigo cu cea a orădenilor. S-a încheiat 1-1, scor care îi menţine pe timişoreni la şase puncte în spatele liderului, dar elevii lui Paul Codrea au coborât o poziţie în clasament. A fost şi destulă tensiune, în prelungiri Gunie, de la gazde, a fost eliminat.
Ploaia şi vântul i-au făcut pe mulţi bihoreni să stea acasă. În timp ce Poli a fost însoţită de acelaşi nucleu solid al galeriei. Pe un teren greu şi o nocturnă mobilă destul de chioară, jocul a început însă prost pentru favoriţii timişorenilor. În minutul 7 defensiva a fost prinsă pe picior greşit în banda dreaptă, acolo unde Chitaş a primit mingea liber, a pătruns în careu şi a înscris cu un şut pe jos pe lângă Murariu. Putea fi chiar 2-0 pentru FC Bihor. În minutul 28 Moga a fost găsit aproape de careul mic, în spatele fundaşilor, dar a trimis alături. Putea fi însă şi 1-1. Elevii lui Paul Codrea, care s-au încăpăţânat în majoritatea timpului să încerce o construcţie la nivelul terenului, puteau egala în minutul 33, când I. L. Rotariu a şutat din prima din interiorul careului, dar mingea a fost respinsă în corner.
Partea secundă a început din nou mai bine pentru amfitrioni. Gunie (min. 54) a rămas cu mingea la picior în careu, dar Murariu s-a opus după ce fundaşii din faţa sa nu au reuşit să o facă. Peste alte trei minute Bocşan l-as salvat însă şi, după aceste grele încercări în care Poli pare că a învăţat să şi sufere, jocul s-a schimbat aproape complet. În ciuda terenului tot mai precar, elevii lui Paul Codrea au reuşit să lege pasele iar în minutul 70 Popa a fost găsit perfect în careu, dar golgheterul oaspeţilor a vrut să dribleze şi portarul.
Acesta din urmă i-a agăţat piciorul lui Popa, dar s-a acordat doar corner. Decizia mureşeanului Claudiu Ştef l-a înfuriat pe Codrea, care a şi fost avertizat de „central”. Alb-violeţii nu s-au „potolit” sau resemnat însă şi peste doar patru minute Curescu a fost găsit în banda stângă, a pătruns hotărât şi a plasat mingea la colţul lung, pe lângă Pânzariu: 1-1!
Surpriza plăcută din jocul timişorenilor a continuat. În ciuda unor alte decizii la limită luate în favoarea gazdelor David Ciurel, abia intrat, putea face 2-1 pentru Poli, dar a mai vrut o preluare şi a fost blocat. Pe final, bihorenii, care au apelat mai mult la mingi lungi, au mai avut o nouă şansă de a arunca balonul în careul advers şi de a crea panică. Înainte de lovitura liberă din minutul 90+4 D. Ciurel s-a pus în faţa mingii, Gunie l-a împins şi a văzut al doilea cartonaş galben.
Nu s-a mai întâmplat nimic important după aceste faze iar Poli a plecat cu un punct mai mult decât meritat de pe Criş. Alb-violeţii au acumulat 25 de puncte după acest 1-1, scor înregistrat şi în tur, şi cad deocamdată pe 3, la egalitate cu locul 4, Pecica, ambele având 25 de puncte. Revelaţia din Peciu Nou e acum pe 2, cu 27 de puncte, ei profitând cel mai mult de remiza de azi pentru că s-au apropiat la doar patru puncte de FC Bihor – 31 de puncte.
În etapa următoare Poli joacă acasă cu Periam, în timp ce Bihorul merge la Socodor. Interesant va fi şi duelul Peciu Nou – Pecica.
FC Bihor: Pânzariu – C. Jurj, Bactăr, Farcaş, Stoian – Gunie, Calugher (87, An. Popa) – Moga, B. Vasile (77, Hosu), Chitaş (62, I. Ban) – S. Jurj. Antrenor: Florin Farcaş.
Politehnica Timişoara: Murariu – Haloş. Bocşan (cpt.), Vlaicu, R. Ciurel – Olariu (65, M. Oprea), Pureca, Rotariu – Prună (58, Marincu), D. Popa, Curescu (85, D. Ciurel). Antrenor: Paul Codrea.
UPDATE Paul Codrea: „A fost un examen reuşit”
„Cu siguranţă a fost un examen reuşit, cred că ne-am ridicat la nivelul adversarului, cred că punctul e echitabil. Pe final chiar puteam câştiga, am avut nişte contre dubioase în careul lor. Dar per total suntem mulţumiţi, şi Oradea a avut nişte ocazii la 1-0 şi totuşi am întâlnit o echipă bună, în deplasare, pe un teren foarte greu, condiţii grele, echipa noastră nu a fost favorizată de acest teren, e o echipă care caută jocul. Dar până la urmă au scos un punct şi suntem mulţumiţi”, a declarat Paul Codrea.