Marco Mendoza, fostul basist al legendarelor trupe Whitesnake sau Thin Lizzy, revine în Timișoara cu un concert inclus în turneul european al artistului, care va avea loc în data de 9 noiembrie, de la ora 22, la Casa del Retro.
Artsitul stabilit în Los Angeles a cântat de mai multe ori în orașul nostru, la Club 30, Reflektor Venue sau The Note Pub (toate trei locații fiind actualemnte de domeniul trecutului) și și-a început cariera muzicală în 1989 alături de proiectul solo al chitaristului Black Sabbath – Bill Ward. A urmat apoi un periplu de formații mai mult sau mai puțin celebre, de la Alias și Blue Murder, la Thin Lizzy alături de care a început să cânte la chitară bass din 1994. Au urmat apoi turnee și albume alături de Ted Nugent, Whitesnake începând cu 2004 și proiecte personale precum Mendoza Heredia Neto, Black Star Riders și The Dead Daisies – alături de care a cântat în turneu împărțind scena cu Kiss și Def Leppard. În 2007 Marco Mendoza şi-a lansat primul album solo, iar cel mai recent album al său poartă numele de „Viva La Rock“.
„De mai multă vreme vin la Timișoara la prietenul meu Cătălin Voișian, ca să îmi fac dinții.
Publicul meu favorit este cel pentru care cânt în seara asta. Am avut ocazia să cânt și pentru o sută de mii de oameni și pentru sute de oameni. Când ești într-un club și ai publicul în fața ta, simți instananeu… conexiunea. La evenimentele mari, e o distanță apreciabilă între scenă și public și interactivitatea e altfel. E diferit. Am fost de multe ori în Japonia și publicul de acolo e foarte dedicat. În momentul când ajung să te cunoască… se creează o prietenie. Sincer, de multe ori înainte de concert schimbăm și setlistul sau ordinea pieselor. Muzica trebuie să curgă natural. Atunci când frontamnul spune aceleași speech-uri înaintea fiecărui cântec, se pierde farmecul. E ceva automatic și pierzi spectatorul. Am mulți fani care au venit la mai multe showuri de-ale mele și mi-au spus că de fiacare dată am fost altfel. Dacă am chef, mă apuc să cânt un blues sau un cover. E foarte bine să nu fii previzibil. Sunt pe drumuri cam opt sau nouă luni dintr-un an. Uneori sunt obosit, dar ador ceea ce fac. Nu beau alcool, încerc să mănânc sănătos, nu mă droghez. Muzica e dependența mea. E un fel de obsesie. Muzica îmi dă fiori. Uneori fizic sunt obosit, dar când trebuie să urc pe scenă, uit tot și dau maximul din mine fiindcă îmi place ceea ce fac“, ne-a declarat Marco Mendoza în cadrul unui interviu pe care-l puteți citi în întregime aici.
În deschiderea concertului pe care artistul american îl va susține joi 9 noiembrie la Timișoara va cânta The Blues Doctors, iar biletele de intrare costă 70 lei.