Ieri după amiază poliţiştii din Făget au oprit o maşină în urma unei sesizări conform căreia aceasta se deplasa haotic pe autostrada Deva-Nădlac.
În urma testării şoferului cu aparatul etilotest a rezultat faptul că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În jurul orei 14.40, polițiștii timișeni au fost sesizați în legătură cu maşina care se deplasa către Margina. La volan se afla un bărbat în vârstă 35 de ani, care a fost oprit pe DN 68 A în apropiere de localitatea Coșevița.
„S-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”, a transmis IPJ Timiş.