„Tehnici și politehnici literare, cu scriitorul Robert Șerban”, la Universitatea Politehnica din...

„Tehnici și politehnici literare, cu scriitorul Robert Șerban”, la Universitatea Politehnica din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

„Tehnici și politehnici literare, cu scriitorul Robert Șerban”, este evenimentul găzduit  de UPT Campus Creativ și MV, în 24 noiembrie, ora 17:00, în holul Facultății de Mecanică din bulevardul Mihai Viteazu nr. 1. Proiectul face parte din programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, respectiv din programul „Sci-art your life”.

În cadrul expoziției „unu unu zero zero unu zero zero”, curatoriată de Mirela Stoeac Vlăduți, Robert Șerban, scriitor și absolvent al Politehnicii, invită publicul la o seară de poezie, în care rememorează un moment al studenției, însoțit de un text  despre amintirile din acea perioadă și de tensiunea dintre poetul și inginerul Robert.

„Am ales să fac Poli ca să pot scrie literatură. Am dat admitere în 1989, la secția instalații în construcții. Ingineria era aproape singura șansă, în epoca de aur, de a trăi, după terminarea facultății, într-un oraș. Pentru tinerii profesori, orașele erau închise. Nu se dădeau repartiții decât la țară.  Așa că am mers spre Poli. Am început facultatea în 1990, după ce am făcut armata, șase luni, iar în prima sesiune am luat doar un examen din cinci. Nu le-am spus alor mei, am vrut să văd dacă se poate face ceva. S-a putut: am învățat și mi-am luat restanțele.


Dar era dificil, matematici speciale, chimie complicată, fizică grea… A, și un curs opțional de istoria artei. La care meregeam cu zâmbetul pe buze și la care am luat zece. Proful m-a întrebat ce caut pe acolo, la Poli. M-am întrebat și eu. Pretențiile profesorilor erau mari. Trebuia să știi bine materia ca să treci un examen. Am avut un prof de instalații termice, prin anul IV, care nu dădea decât 8, 9 sau 10. Zicea că nu există inginer de nota 7. Iar dacă uitai să pui pe schema unei centrale termice două robinete de trecere, să spunem, dom’ profesor inginer constata: dumneata omori oameni, 4! Or, eu iubeam și iubesc oamenii. Am vrut să renunț la Poli, dar în cele din urmă am renunțat la gândul acela și am făcut pariu cu mine că pot termina facultatea. Faptul că studiam ceva în răspăr cu temperamentul meu (de artist?), îmi ținea treaz interesul pentru literatură, pentru citit și scris. Abia așteptam să ies din sesiune ca să mă bunur de teancul de cărți pe care le cumpăram din banii dați de ai mei ca să-mi iau cartelă la cantină. Spaima că o să-mi stric vacanțele dacă rămân cu restanțe și că în loc să scriu, să visez, să merg în tabere de literatură, va trebui să învăț, m-a făcut integralist. Învățam de frică. Eram o ciudățenie: viitor inginer care scria poezii și care publica prin reviste literare. Prima mea carte, firește că exagerez, mi-a apărut pe când eram în anul IV. Lansarea ei am făcut-o chiar în holul Facultății de Construcții, alături de colegi, câțiva profesori și Teleuniversitatea, căreia i-am dat primul meu interviu. Se pare că mi-a plăcut: peste câțiva ani lucram într-o televiziune, și, săptămânal, luam interviuri. Din 1999 fac și asta: dialoghez, în fața camerelor de filmat, cu oameni de cultură, îndeobște cu scriitori. Mi-s aproape, îi cunosc, îi citesc, și sunt curios de lumea lor. De a noastră, fiindcă după ce am publicat vreo 30 de cărți, s-ar putea spune că-s scriitor. Unul care a absolvit la Politehnica din Timișoara”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.