Înalt Prea Sfinția Sa Ioan, mitropolitul Banatului, și Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timișoara, s-au adresat credincioșilor cu prilejul Crăciunului, când întreaga creștinătate sărbătorește cu bucurie Nașterea Domnului.
Pastorala Î.P.S.S. Ioan, arhiepiscop al Timișoarei și mitropolit al Banatului
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.
„Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.” (Luca 2, 10)
Iubiți frați și surori în Domnul,
Aceste cuvinte au fost rostite de un înger păstorilor din Betleem, care erau de strajă noaptea, împrejurul turmei lor (cf. Luca 2, 8). De unde teama și frica păstorilor care erau oameni pașnici și blânzi, precum turmele lor de oi? Nu venise la ei un tâlhar să le facă vreo pagubă, venise un înger de Sus, din înaltul cerului „și slava Domnului a strălucit împrejurul lor” (Luca 2, 9).
Iată care a fost starea acestor păstori la întâlnirea cu un înger și la vederea slavei lui Dumnezeu. Nu la Templu se arată slava lui Dumnezeu, ci în câmp, păstorilor. Și astfel Peștera din Betleem devine Noul Templu al lui Hristos și tron Îi va fi ieslea.
Păstorii văd alături de îngerul care le-a adus vestea Nașterii Mântuitorului mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14) Această pace adusă de oastea cerească va cuprinde inimile păstorilor, le va alunga teama și ei se vor îndrepta spre Noul Templu, Peștera, unde Îl vor afla pe Cel vestit de înger, pe Iisus Hristos Domnul.
Slava lui Dumnezeu nu aduce frică, ci binecuvântare și pace. Slava lui Dumnezeu îi va întări și ei vor fi primii pământeni care au văzut aievea plinirea profețiilor din Vechiul Testament.
Iată la ce inimi a bătut Hristos când a venit în lume: la inimi smerite ca a Fecioarei Maria și ale păstorilor. Hristos Își întemeiază noua Sa Împărăție aici, pe pământ, pe temelia smereniei. Arhanghelul Gavriil îi spune Fecioarei Maria: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu” (Luca 1, 30). Răspunsul Preacuratei a fost: „Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38) Atât Preasfânta Fecioară cât și păstorii primesc cele vestite lor și cred în cuvântul îngerului.
Dar cine oare pune început smereniei? Însuși Fiul lui Dumnezeu Care coboară pe cel mai umil tron: ieslea din Peștera Betleemului. Ce împărat I-ar fi oferit tronul său lui Hristos? Niciunul. Celor smeriți a venit Hristos să le ofere dar: iubirea Sa și un loc în Patria Cerească.
Pentru Irod cel Mare, Hristos va rămâne Negăsitul.
Bucurați-vă azi toți cei care L-ați găsit în ieslea din Peștera Betleemului pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat!
Iubiți frați, Părintele Dumitru Stăniloae ne-a lăsat scrise aceste cuvinte: „Prin întruparea Sa ca Om, Hristos ne-a făcut accesibilă comuniunea cu Sine ca Dumnezeu” (Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, pag. 30). Vedem că în fața unui înger, atât Fecioara Maria cât și păstorii au fost cuprinși de teamă, însă, în fața Fiului lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime Întrupat, nu le-a fost teamă. Nu avem nicio mențiune că păstorii ar fi fost cuprinși de teamă când au intrat în Peșteră și au văzut Pruncul și pe Mama Lui. De asemenea magii, când au ajuns la Betleem, „s-au închinat Lui” (Matei 2, 11). Iată, prin Întruparea Sa, Hristos face să dispară teama de Dumnezeu.
Fraților, să nu vă fie teamă de iubirea lui Dumnezeu! Lui Satan și îngerilor lui să le fie teamă de Hristos, nu nouă, celor botezați în numele Sfintei Treimi, căci pentru noi a venit Hristos azi în lume: să ne ridice din robia morții.
Prin învățătura Sa, Hristos a făcut din pescari apostoli și din păgâni, mucenici. Veți zice: Din noi ce va face? De vom împlini Sfânta Sa Evanghelie, va să ne facă sfinți pentru Împărăția Cerurilor.
Praznicul de astăzi ne pune în față Întruparea Iubirii lui Dumnezeu și Jertfa Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.
Iubiți credincioși,
Îngerul le descoperă păstorilor adevărata identitate dumnezeiască a Pruncului Ce S-a născut: „Că vi S-a născut azi Mântuitor Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 11). Ei cred și așa Îl vor mărturisi oamenilor: „Și văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre Acest Copil” (Luca 2, 17).
Câți vor fi crezut în cuvintele spuse de păstori? Nu știm, dar cu certitudine că Fecioara Maria a crezut ce i-a spus Îngerul, căci zice Sfântul Luca: „Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa” (Luca 2, 19). N-au crezut fiii lui Israel în cuvintele profeților, în cele ale îngerilor, ale păstorilor și nici în cuvintele lui Hristos. A întemeiat Hristos o Biserică plină de Martiri și Sfinți, o Biserică în care ne-am născut și noi prin botez. Cât mai crede lumea azi în Evanghelia lui Hristos? Nu cumva se îndreptă spre niște ideologii care promit automântuirea?
Drept-măritori creştini,
Să rămânem tari în credința primită prin Evanghelie de la Părinții Bisericii lui Hristos. Să rămânem frați în Hristos cu păstorii și cu toți cei care în smerenie trăiesc Evanghelia lui Hristos.
Nu vă temeți de iubirea lui Dumnezeu și să nu vă rușinați de Cel mai fidel Prieten al nostru, Hristos: „Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri” (Luca 9, 26).
Frați creștini,
Praznicul de astăzi dă sens vieții noastre în istorie. Creștinismul îl întoarce pe om la Creatorul nostru Care nu dorește să călătorim în această viață către nicăieri. Creștinism înseamnă întoarcere, trezire și iubire. Hristos ne spune să ne întoarcem la El pe cărarea stelelor, pe cărarea pe care au călătorit magii conduși de stea, de lumină. Hristos ne-a lăsat și nouă Evanghelia Sa, care este o stea ce luminează calea celor care Îl caută pe El și călătoresc spre Cer.
Omul, aici, pe pământ, se vremuiește, pregătindu-se pentru lumea cea desăvârșită și neveștejită. Să nu refuzăm ziua de mâine, căci Dumnezeu l-a rânduit pe om să rostuiască pământul.
Timpul se odihnește în noi, el nu are port, el poate ancora doar în veșnicie.
Omul este un suspin al maicii sale și-l naște pentru veșnicie.
O, fericite mame ale suspinelor, mame de martiri și sfinți, binecuvântarea cerului să fie peste voi!
Ochii mamei sunt două izvoare care nu seacă niciodată.
Mama, izvor de lacrimi și de iubire!
Iubiți credincioși,
Să fim ca luceafărul de dimineață, blânde candele în lumea pe care întunericul păcatului vrea s-o cuprindă.
Iubiți frați care sunteți în suferință, rog pe Bunul Dumnezeu să vă aducă mângâiere la acest Praznic și să vă întărească să vă puteți duce cu nădejde crucea suferinței.
Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Ne lăudăm și în suferințe, bine știind că suferința aduce răbdare și răbdarea încercare și încercarea nădejde” (Romani 5, 3-4). Rămâneți în această nădejde, cu ea să vă mângâiați în suferință și în necazuri. Cu ea să vă legați de Biserica lui Hristos: „Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigoana sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia?” (Romani 8, 35)
Iar în Cartea Apocalipsei, Sfântul Ioan Teologul zice: „Fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții” (Apocalipsa 2, 10).
Iubiților, așezați la căldura inimii voastre creștinești pe toți cei necăjiți. Mângâiați pe cei deznădăjduiți, ocrotiți pe cei fără adăpost. Salvați-i pe cei tineri, pe care, acum mai mult ca oricând, îi pândește la tot pasul umbra morții albe.
Dragi tineri, iubiți-L pe Dumnezeu! Iubiți-vă părinții și țara care este un antimis cu multe sfinte moaște. Aceasta este moștenirea pe care o avem de la strămoși, însă de mâine va fi pe umerii voștri.
Fiți înțelepți și treji, căci vi se încredințează un mare odor: credința în Dumnezeu și țara care nu sunt de negociat, ci de apărat.
Iubiți fii duhovnicești,
Rog pe Bunul Dumnezeu să vă învrednicească să petreceți Sfintele Sărbători în pace, cu sănătate și întru bucuria Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Fiți dar de bucurie semenilor voștri!
Maica Domnului, rugămu-te, ocrotește a noastră țară!
Al vostru, al tuturor,
de tot binele voitor,
† Ioan,
Mitropolitul Banatului
Mesajul de Crăciun al E.S. Iosif Csaba Pál, episcop de Timișoara în Anul Domnului 2023
Dragi Frați și Surori în Cristos,
Un prieten mi-a povestit că în timpul vacanței de vară i-a căzut ceva în ochi și, pentru un timp îndelungat, până când nu a reușit să scoată acel lucru, nu a putut vedea aproape nimic în afară de o pată neagră, și adesea nici măcar atât, din cauza lacrimilor. Deși era atât de multă frumusețe în jurul lui… – Acum, pregătindu-mă pentru Crăciun, văd din ce în ce mai mulți oameni cu pete negre în ochi. Sunt oameni care nu văd frumusețea pe care a adus-o nașterea lui Isus și pe care prezența Lui printre noi o aduce și astăzi. Și, cu siguranță, se varsă și multe lacrimi din cauza petei negre.
Cu atâta suferință și durere acumulată în lume este aproape imposibil să vorbim despre bucuria Crăciunului. Deși, o parte din această suferință, din păcate noi, noi oamenii ne-o provocăm unii altora. Isus „a venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (In 1, 11), citim în Evanghelie. Acest „nu l-au primit” este cuvântul cheie. Realitatea profundă a Crăciunului ajunge deseori doar până la brad, dar nu pătrunde în inimile noastre. Iar dacă o face, durează doar până în preajma Crăciunului… și apoi o uităm sau o aruncăm împreună cu bradul uscat. Și după aceea urmează acel cotidian, când ne provocăm din nou suferință unii altora.
Oare trebuie neapărat să se întâmple așa? Oare nu ar putea fi altfel? – Dumnezeu-Iubire vine printre noi, ne aduce viața Sfintei Treimi și ne invită în această viață. Și noi ce facem? – Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, noi ne trăim viețile noastre rănite de păcatul originar, relațiile noastre rănite. El, însă, ne oferă viața pe care o trăiește în Sfânta Treime.
În lume, în întuneric, a sosit lumina, lumina lui Isus Cristos. Și această lumină nu s-a stins, nu a fost doar o lumină trecătoare, de scurtă durată, acum două mii de ani. Luminează și astăzi, vine și astăzi în lume, în fiecare zi. Isus bate și la ușa noastră. Îl lăsăm să intre? Îi permitem să spulbere întunericul, deznădejdea, să scoată petele negre din ochii noștri, din inimile noastre? Îl lăsăm să ne vindece? Pentru că El vrea să înceapă cu noi… așa cum a făcut odinioară cu apostolii Săi. Isus nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească. Dar noi, dacă nu Îi permitem ca să slujească în noi, ca să săvârșească lucrarea Sa în noi, atunci ne mirăm, că, deși încercăm să slujim și facem una-alta, tot nu se întâmplă nimic. Cel puțin de Crăciun ar trebui să ne întrebăm: Oare nu ne închidem inimile în fața luminii? Sau nu cumva folosim în mod inconștient un filtru ciudat care nu lasă să pătrundă lumina și căldura iubirii lui Isus? Iar sufletele noastre se umplu de lucruri care nu ne sunt de folos nici nouă, nici celor din jur. Asta nu ne va face nici pe noi, nici pe cei din jurul nostru mai fericiți.
Și atunci – „căci din prisosul inimii vorbește gura” (cf Lc 6, 45) – gândurile negative umplu și sufletele celor din jurul nostru… și prin noi. Și trăim ca și cum Isus Cristos nici măcar nu ar fi aici, printre noi… Sau dacă este, „să fie”, dar noi nu-L ascultăm și astfel nu-I percepem prezența vindecătoare, încurajatoare și salvatoare.
Citim în Evanghelia de Crăciun: „Lumina a umplut ținutul…”. Cât de mult dorim ca această lumină, această atmosferă de iubire, să umple și ținutul nostru!
În perioada 16-18 noiembrie am organizat la Timișoara întâlnirea Împreună pentru Europa. Pe scena amenajată în sala festivă a hotelului, în cele trei zile ale întrunirii aproape din oră în oră, înainte, între și după discursuri – așa cum am făcut și la Sinodul de la Roma – a fost rostită câte o rugăciune sinceră, deseori exprimată în cuvinte, uneori sub formă de cântece, care a marcat atât dialogul cât și întreaga atmosferă acolo, în sala festivă a hotelului. Asta deși eram diferiți: creștini sosiți din 29 de țări și de diferite confesiuni ne-am reunit acolo. Ceva din lumina aprinsă în Betleem a strălucit în spiritele și inimile tuturor celor prezenți. De aceea au putut să dea mărturie despre speranța și credința lor și de aceea, prin dialogul lor, l-au putut preamări pe Dumnezeu. Este doar un mic nucleu, câteva sute de persoane, dar acești oameni au plecat cu lumina lui Cristos și curajul speranței în inimi. Lumina Betleemului este vizibilă și astăzi printre oameni și în inimile celor care se deschid pentru a primi lumina lui Isus Cristos.
În dieceza noastră, ne aflăm în anul misiunii. Nu este vorba despre un efort misionar, ci Îi cerem lui Cristos să aprindă în noi flacăra Sa, lumina Evangheliei, pentru ca El să ajungă la mulți și prin noi.
„Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte …” (Mt 5,14) Iar când arde lumânarea, ea „luminează pentru toţi cei care sunt în casă.”
Le doresc tuturor fraților mei și surorilor mele dragi ca lumina și căldura Crăciunului să le umple viața, să pătrundă în spiritul familiilor lor și să sfințească relațiile lor umane!
† Iosif Csaba Pál
episcop
