Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat, În perioada 15 septembrie – 20 noiembrie, „pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de mărfuri și persoane”, în acest interval fiind aplicate peste 1.600 de sancțiuni contravenționale.
Polițiștii au efectuat 669 de testări cu aparatul etilotest și 49 de testări cu aparatul din dotare, pentru depistarea persoanelor aflate sub influența substanțelor psihoactive.
„Astfel, în cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au constatat șase infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care patru de conducere sub influența alcoolului, una de conducere sub influența drogurilor și una de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
De asemenea, au fost aplicate 1.517 de sancțiuni pentru nerespectarea O.G. nr. 37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora și 170 de sancțiuni pentru nerespectare H.G. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravenţional. Totodată, au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice”, a transmis Poliția Română.