Polițiștii locali din Timișoara au dat amenzi de peste 300.000 de lei...

Polițiștii locali din Timișoara au dat amenzi de peste 300.000 de lei pentru gunoaie abandonate pe spațiul public sau deșeuri gestionate necorespunzător

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat, în perioada 24 noiembrie – 8 decembrie, un număr de 284 verificări și reverificări „în scopul soluționării sesizărilor aflate în lucru”, fiind aplicate 23 de procese verbale de sancționare cu amenzi în valoare de 301.000 lei.

Problemele sesizate se referă la șantiere și lucrări de renovare/amenajări interioare, rampe clandestine cu deșeuri și abandon de deșeuri, neîntreținerea corespunzătoare a curților, parcărilor, spațiilor deținute sau utilizate, rerespectarea colectării selective a deșeurilor la asociațiile de proprietari, existența contractelor de salubrizare pentru deșeurile generate de către persoane fizice și juridice, neîntreținerea curățeniei în jurul recipientelor pentru precolectarea deșeurilor.

Pe linia respectării colectării selective a deșeurilor la asociațiile de proprietari, respectiv întreținerea curățeniei în jurul imobilelor, abandonul deșeurilor pe domeniul public, la locul de amplasare a pubelelor, au fost verificate 32 de asociații, fiind aplicate 4 sancțiuni cu amenzi în valoare de 5.500 lei în zona Șagului, Martir Ovidiu Muntean, zona Steaua.


Au fost identificate 17 rampe care au fost transmise Primăriei spre luarea măsurilor de igienizare și au fost împățite 91 de pliante și afișe cu centrele de colectare cu aport voluntar și pe linia prevenirii abandonului pe domeniul public. Tot în acest interval au fost verificate 83 de contracte de salubrizare verificate și au fost înmânate 120 pliante pe linia prevenirii abandonului de deșeuri pe domeniul public.

Pe linia șantierelor de pe raza Municipiului Timișoara, au fost verificate 33 de șantiere, fiind aplicate 12 sancțiuni cu valoare 30.000 lei, conform HCL 320/2022 și HCL 333/2020, pentru nereguli privind gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, neamenajarea de rampe de spălare a roților la ieșirea din șantiere.

A fost aplicată o sanctiune contravențională în valoare de 45.000 lei, pe Strada Ceferiștilor, lângă Gara de Sud, pentru abandonul deșeurilor din constructii pe domeniul public, conform OUG 92/2021, privind regimul deșeurilor, trei sancțiuni contravenționale în valoare de 120.000 lei, pentru depozitarea amestecată a deșeurilor pe amplasamentul organizărilor de șantier, conform OUG 92/2021, privind regimul deșeurilor pe străzile Popa Șapcă, Grigore Alexandrescu și Liviu Rebreanu, o sancțiune de 50.000 lei pentru transportul deșeurilor fără a deține autorizație de mediu, conform OUG 195/2005, privind protectia mediului, pe Strada Mareșal Constantin Prezan, o sancțiune contraventională în valoare de 50.000, pentru desfășurarea activităților de comerț fără a deține autorizație de mediu, conform OUG 195/2005, privind protectia mediului pe Strada Romulus și o sancțiune contravențională în valoare de 500 lei, pentru nelegitimare, la solicitarea polițiștilor locali conform Legii 61/1991.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.