Zonele montane din vestul țării, pregătite pentru oaspeți în sezonul rece. Trasee...

Zonele montane din vestul țării, pregătite pentru oaspeți în sezonul rece. Trasee omologate în noile stațiuni turistice de interes local (foto)

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-269878540">
Trecătoarea lupilor

Iarna, cu prima zăpadă, și-a făcut deja apariția, mai ales la munte, iar stațiunile montane din județul Hunedoara fac ultimele pregătiri în așteptarea turiștilor amatori de sporturi de iarnă.

Un nou sezon pentru amatorii de schi și săniuș

„Vedeta” turismului hunedorean de iarnă, care atrage în fiecare sezon un număr impresionant de turiști, rămâne stațiunea Straja, unde, cu ocazia zilelor libere de la sfârșitul acestei săptămâni, se inaugurează noul sezon de iarnă și se deschid mai multe pârtii de schi și una de săniuș, zăpada naturală urmând a fi combinată cu cea  artificială în funcție de vreme. Totodată, vor funcționa instalațiile de transport pe cablu și cele de nocturnă.

În stațiunea Râușor și Parcul Național Retezat se fac amenajări pentru o nouă pârtie de schi pe lângă cele deja existente, aflată pe un teren al comunei Râu de Mori, care își dorește această zonă de agrement. Deși există încă multe impedimente, administrația locală speră ca pârtia să poată fi dată în folosință încă în această iarnă, iar Râu de Mori să fie declarată stațiune turistică de interes local, frecventabilă în toate anotimpurile.

Trasee omologate în noile stațiuni turistice de interes local

În apropiere se află și orașul Vulcan, care, împreună cu comuna  Sălașu De Sus din partea de nord a Parcului Național Retezat, alcătuită din nu mai puțin de 11 sate, au fost declarate anul trecut stațiuni turistice de interes local. Sălașu de Sus, așezare aflată nu departe de Hațeg, este unul din locurile prin care se poate ajunge în masivul Retezat, pe mai multe trasee omologate spre lacurile, cascadele și cabanele de pe munte iar la Vulcan, pe lângă zăpada abundentă care atrage turiștii iarna, au fost stabilite mai multe trasee turistice, fiecare cu o poveste.

Unul dintre acestea este „Ținutul Lupilor”, aflat la granița dintre județele Hunedoara și Gorj, într-o zonă sălbatică,  unde se află cascada de la Trecătoarea Lupilor, din care face parte și Pasul Vâlcan, cu o pârtie pentru sănii de opt kilometri și două pârtii de schi. Pasul este traversat și de două drumuri cu rezonanță istorică: Drumul lui Traian, care, pe vremea romanilor, străbătea zona legând Drobeta de Ulpia Traiana Sarmizegetusa, și Drumul Neamțului, aflat în apropierea locului prin care armata română a trecut granița după intrarea în Marele Război, tranșeele de atunci putând fi văzute și astăzi.

Trecătoarea lupilor

Pe așa-numitul „drum al poștalioanelor”, înspre Dealul Babii, se află „Cetatea ascunsă”, un ansamblu natural alcătuit din pereți stâncoși care seamănă cu un zid de apărare al unei fortificații, unde se poate face și alpinism, iar pe „traseul tunelelor” pot fi văzute Cascada Dracului, Peștera Dracului și izvoarele pârâului  Baleia. Traseul are în jur de șase kilometri și poate fi străbătut în orice anotimp, cu bicicleta sau iarna, pe zăpadă, cu schiurile.

„Traseul ruinelor”, cu o lungime de aproximativ 12 kilometri, trece pe lângă mănăstirea „Sf. Nicolae” și schitul monahal din Poiana Muntelui, ajungând apoi la Cascada Ungurului și la „Sinxul din Valea Ungurului”, nume care a fost dat unui bloc de piatră aflat pe traseu. Spre capătul acestuia, se află mai multe contrucții de piatră aflate în ruină, a căror vechime nu se cunoaște exact, existând mai multe ipoteze asupra originii lor.

Și Sălașu de Sus are mai multe trasee turistice omologate, care străbat peisaje minunate, pline de cascade, lacuri și tăuri glaciare, pășuni alpine și piscuri impresionante, dar oferă turiștilor și posibilitatea de a vedea un remarcabil patrimoniu cultural păstrat din îndepărtatul Ev Mediu și din tradiția populară locală.

Iubitorii de experiențe inedite pot face o vizită la stâna de iarnă din Râu Sadului, aflată la aproximativ 150 de kilometri de Hunedoara,unde viața se desfășoară arhaic, cu apă adusă din vale pe spinarea măgarilor, mămăliga se face la ceaun, pe soba de tuci și e „asezonată” cu tocăniță de carne, slănină cu ceapă și nelipsita brânză de oaie.

Surse foto: zhd.ro, doihoinari.ro, gohunedoara.com, trecator.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.