În urmă cu 165 de ani, pe 24 ianuarie 1859, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, supranumită Unirea cea mică, după ce colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al ambelor țări, s-a înfăptuit ceea ce Mihail Kogălniceanu numea „actul de energie al întregii națiuni române, e marea noastră cucerire… Unirea națiunea a făcut-o…”. A fost primul pas hotărâtor pentru desăvârșirea unirii românilor în Regatul României Mari, care avea să se înfăptuiască aproape 60 de ani mai târziu, la Alba Iulia.
Evenimentul este aniversat de teatrul național timișorean luni, 22 ianuarie, de la ora 18.00, în foaierul Sălii 2, prin spectacolul „Ieri, un pas pentru mâine. 165 de ani de la Unirea Principatelor Române”, susținut de actorii Claudia Ieremia și Ioan Rizea, cărora li se alătură mai mulți studenți ai secției de canto a Facultății de Muzică și Teatru: sopranele Eva Ruscu și Nicoleta Hrin, baritonul Radu Văran, acompaniați la pian de Silviana-Ana Cîrdu.
Coordonatorii spectacolului sunt Ada Hausvater, conf. univ. dr. Ștefan Ignat și lector univ. dr. Silviana-Ana Cîrdu, acesta dorindu-se a fi un gest de reverență pentru un eveniment definitoriu al istoriei naționale, o moștenire pe termen lung lăsată generațiilor care aveau să vină, dar și o necesară recuperare, o lecție de istorie care reflectă drumurile deschise de Cuza în scurta lui domnie pentru crearea unui stat modern, civilizat, european, spiritul care i-a animat pe artizanii Unirii Principatelor de la Iași și de la București – fie că este vorba despre Mihail Kogălniceanu, despre Ion C. Brătianu sau despre Dimitrie Ghica – redescoperite în fragmente din alocuțiunile Adunării Elective a Moldovei din 5 ianuarie 1859 și din cea a Țării Românești, din 24 ianuarie 1859. Cuvintele istorice care au stat la temelia noii țări, România, sunt punctate de universul sonor al contemporanului Eduard Caudella, precum și de cel al lui George Enescu, de cel al compozitorului și folcloristului bănățean Tiberiu Brediceanu, cel al interpretului, compozitorului și dirijorului Gheorghe Dima, unul dintre fondatorii școlii muzicale de expresie românească, sau cel al pianistului, compozitorului și analistului muzical Alfred Alessandrescu.
Accesul la spectacol este gratuit, pe baza înscrierii la adresa de email office@tntm.ro.