Concert special la Timișoara, cu trei ternori din Italia

Concert special la Timișoara, cu trei ternori din Italia

0
DISTRIBUIȚI

Scena operei timișorene va găzdui în data de 4 martie un spectacol extraordinar, intitulat „3 tenori italieni”, o adevărată călătorie muzicală în frumoasa Italie, supranumită „patria muzicii”, care va avea două reprezentații, de la orele 17:30 și 20:00.

Prin acest spectacol, tenorii Federico Veltri, Fabio Serani și Angelo Forte, voci în cel mai pur stil al belcanto-ului italian, care au crescut ascultând celebrele arii și canzonete fredonate în întreaga peninsulă, doresc să aducă un omagiu celebrilor tenori José Carreras, Plácido Domingo și Luciano Pavarotti, cunoscuți în întreaga lume pentru extraordinara lor voce și interpretările lor.


În repertoriul lor sunt cuprinse arii celebre precum „Nessun dorma”, „La donna e mobile” sau canțonete ca „O sole mio”, „Santa Lucia”, „Funiculi, Funicula” sau „Caruso”, iar alături de ei vor evolua numeroși alți invitați de marcă – soprane și baritorni de la Opera din Roma, Teatrul Scala din Milano, Teatrul Regio din Parma sau Mozarteum din Salzburg, împreună cu corul și balerinii operei timișorene.  Conducerea muzicală va fi asigurată de tânărul dirijor și solist violinist Bogdan Costache, un nume deja cunoscut în filarmonicile și teatrele de operă din Europa. El va conduce ansamblurile reunite Orchestra din Teatro d’ Opera Italiana și Orchestra Operei Vox.

Bilete la această gală muzicală se mai găsesc pe https://proticket.ro/ticketsys-event/trei-3-tenori-italieni-timisoara-4/.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.