Tragedie în urma unui incendiu la o casă din localitatea Mărăuş, judeţul Arad. O bătrână a fost găsită de pompieri carbonizată, în timp ce un bărbat a suferit arsuri şi a fost transportat la spital.
În jurul orei 7.15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină la sinistru.
„Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
De asemenea, la locul evenimentului au acționat și pompierii voluntari ai SVSU Craiva.
La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta la nivelul unei camerei a casei cu degajări mari de fum. În urma recunoașterii efectuate de către pompieri, în interiorul locuinței a fost identificată o victimă carbonizată, existând posibilitatea ca aceasta sa fie proprietara casei, o femeie în vârstă de aproximativ 72 de ani.
De asemenea, echipajul medical SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de 52 de ani, care a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare și a feței, fiind însă conștient și cooperant. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare”, a transmis ISU Arad.
În aceste momente incendiul este localizat, pompierii acționând pentru stingere și îndepărtarea efectelor negative. Intervenția este în dinamică.