Fetiţă în stare gravă după ce o maşină s-a răsturnat UPDATE Minora...

Fetiţă în stare gravă după ce o maşină s-a răsturnat UPDATE Minora a decedat

0
DISTRIBUIȚI

Grav accident auto sâmbătă după-amiază pe raza comunei Veţel, din judeţul Hunedoara. Un şofer a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat în afara şoselei. În urma accidentului o minoră aflată în autoturism a fost rănită grav.

Poliţiştii au stabilit că în jurul orei 17.10, pe DN7, pe raza comunei Vețel, bărbatul în vârstă de 42 de ani, din municipiul Deva, conducea un autoturism din direcția Deva-Ilia, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a unei minore în vârstă de 10 ani, pasageră în autoturism.


În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală”, a transmis IPJ Hunedoara.

UPDATE Pompierii Detașamentului Deva au intervenit cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și cu o ambulanță SMURD, pe raza localității Vețel, unde a avut loc accidentul rutier. Pentru misiune a fost mobilizat și un echipaj al SAJ Hunedoara. „La fața locului, s-a constatat faptul că în accident a fost implicat un singur autoturism care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. O minoră, în vârstă de 10 ani, a fost găsită în stare de inconștiență și a fost transportată de urgență la UPU Deva. Conducătorul autovehiculului nu a necesitat îngrijiri medicale. Pompierii militari au asigurat totodată măsurile specifice de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor în astfel situații”, a transmis ISU Hunedoara.

Din păcate minora nu a mai putut fi salvată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.