Începe o nouă ediție a festivalului-concurs „Lada cu zestre”

Începe o nouă ediție a festivalului-concurs „Lada cu zestre”

0
DISTRIBUIȚI

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează în perioada februarie – iulie 2024 cea de-a XVII-a ediție a festivalului – concurs „Lada cu Zestre”, care aduce în atenția publicului un patrimoniu cultural viu, sensibil și prețios.

Gospodine iscusite sunt îmbiate să își prezinte măiestria și moștenirea transmisă din generație în generație într-o întrecere gastronomică iar dansatorii, soliștii vocali și instrumentiști, grupuri,  formații și ansambluri folclorice, tarafuri, meșteșugari, colecționari de artă populară, precum și recitatori în grai bănățean au ocazia să își dovedească talentul în fața juriului din cele șapte centre zonale la cele două categorii ale competiției, ”Laureați” și ”Zestrea Timișului.”

Concursul se desfășoară după cum urmează:

Coșteiu – 06 aprilie, ora 14,00 – categoria „Zestrea Timișului”

Liebling -07 aprilie, ora14,00 – categoria „Zestrea Timișului”

Dudeștii Noi – 14 aprilie, ora14,00 – categoria „Zestrea Timișului”

Ghiroda – 20 aprilie, ora 14,00 – categoria „Laureați”

Giarmata – 21 aprilie, ora14,00 – categoria „Laureați”

Uivar – 27 aprilie, ora14,00 – categoria „Zestrea Timișului”

Se vor acorda premii în bani pe localitate în funcție de punctajul total acumulat, după cum urmează: Marele premiu – 4.500 de lei; categoria „Laureați” – premiul I – 4.000 de lei, premiul II – 3.500 de lei, premiul III – 3.000 de lei; categoria „Zestrea Timișului” – premiul I – 3.000 de lei, premiul II – 2.500 de lei, premiul III – 2.000 de lei.


Vor fi acordate trei premii speciale, în valoare de câte 1.000 de lei, localităților care nu au obținut alte premii în bani, și care corespund criteriilor specifice fiecărui premiu, după cum urmează: independență artistică prin folosirea doar a resurselor locale, prestația artistică, cel mai frumos moment artistic, punerea în valoare a folclorului specific timișean.

Înscrierile pentru festival se desfășoară până în data de 15 martie, la adresa de e-mail cecart@cecart.ro . Detalii pot fi găsite pe pagina web www.cecart.ro  sau la numărul de telefon 0256.435.158.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.