Kara lansează piesa „Destiny” și se alătură unui nou colectiv și label...

Kara lansează piesa „Destiny” și se alătură unui nou colectiv și label din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Kara, artista rap & R’n’B din Timișoara, a revenit după o pauzâ de un an cu o nouă piesă, „Destiny”, ca simbol al unei reveniri pe scena muzicală națională care să se propage și peste granițe.

„Așa cum o spune și numele melodiei, ‘Destiny’ este o piesă statement, care emană puterea de asumare asupra propriei condiții de artist. Cred că oricine se poate regăsi în versurile piesei, dar mai ales artiștii, care trăiesc într-o lume interioară și suferă un complex de dualitate atunci când lumea din exterior, plină de factori perturbatori le afectează viziunea. Piesa ‘Destiny’ este pentru mine o mantră a acestui an, de a-mi arăta viziunea și potențialul artistic, atât prin muzică, dar și prin dans.


Este prima dată când pe hârtie scriu un vers despre cum eu sunt următoarea poveste care va fi spusă. Și aici mă refer la puterea asumării. Că sunt artist. Că indiferent de câte blocaje artistice voi întâlni, mereu arta mă va inspira să mă bucur de viață autentic. Și, cel mai important, că e mai bine să creez necondiționat și imperfect decât să mă simt blocată în perfecțiuni subiective. Așa mă simt acum. Liberă să compun piese cu mesaj, piese deep, piese prin care îmi pot îmbunătăți abilitățile și pot experimenta liber. Identitatea rămâne”, a spus artista.

În ultimele 6 luni, Kara s-a alăturat grupului Bentik Music: un studio, colectiv și label din Timișoara destinat artiștilor underground, cu precădere Hip Hop. Studioul va avea lansarea oficială în curând, acesta fiind compus din artiști la fel de pasionați ce doresc să crească scena de Hip Hop din Timișoara și din țară.

Kara a ajuns în atenția melomanilor în luna noiembrie a anului 2020 odată cu single-ul de debut „DeepInto”. Pe numele ei adevărat Cara Andrada Bianca, artista a fost influențată de preferințele părinților ei și este pasionată de poezie, rap, mult R&B, Soul și Hip Hop, stilurile care i-au marcat copilăria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.